Iveco Romania va investi in acest an 1,2 milioane marci germane pentru promovarea imaginii marcii, intentionand sa devina, pana la sfarsitul acestui an, primul furnizor de autovehicule utilitare si camioane grele de pe piata romaneasca, a declarat Cristian Helvig, directorul societatii.
-Compania si-a propus in acest an sa castige competitia cu principalii competitori, scopul principal fiind majorarea vanzarilor la toate gamele, usoare si grele, la peste 2.000 de unitati-, a spus Helvig.
Anul trecut, compania a vandut 1.293 de vehicule noi, 417 vehicule rulate si 267 vehicule revandute, prin recuperarea lor de la clienti care nu si-au respectat contractele de leasing, avand o cota de piata de 26,4%, fiind urmat de Volvo, care detine 18,7% din piata.
Pana la inceputul lunii iunie, Iveco a vandut, pe piata romaneasca, peste 700 de autovehicule comerciale din gama Daily, care se incadreaza intre 3,5 si 7 tone, precum si peste 200 de camioane grele. Dupa estimarile oficialului Iveco, vanzarile autovehiculelor din gama Daily vor atinge 1.400 de unitati, in acest an, in timp ce la camioane grele apreciaza ca va ajunge la 600-700 de unitati.
-Deocamdata nu putem estima care va fi nivelul total al vanzarilor din acest an, fiindca cea mai buna perioada este cea aproape de sfarsitul anului, cand livrarile de autovehicule comerciale aproape ca se dubleaza-, a mai spus Helvig.
Compania a semnat in acest an un contract care prevede livrarea a 70 de camioane grele catre societatea de transport international Bravalis Brasov. De asemenea, in viitorul apropiat, Iveco urmeaza sa mai contracteze un numar important de camioane societatii Frigoexpress din Oradea.
Compania a lansat, in cadrul unei operatiuni Caravana Iveco, un nou tip de motor, la nivelul standardelor de poluare Euro 3, care va echipa vehiculele Tector din gama medie a camioanelor Iveco. Motorul dezvolta intre 170 si 300 de cai putere, in functie de varianta si capacitatea cilindrica. Caravana va vizita opt mari orase, din toate zonele tarii, si prezinta vehicule din toate gamele produse de constructorul italian.
In acest an, Iveco va mai lansa un nou tip de furgon, cu o sarcina utila de patru tone, denumit Daily 65 C 15.
Iveco SpA este unul dintre marii producatori la nivel mondial de vehicule comerciale, camioane, autobuze, cu o gama de vehicule intre 3 si 85 de tone, fiind de asemenea lider mondial in productia de motoare Diesel destinate utilajelor agricole si industriale, cailor ferate si industriei navale.
Anul trecut, compania a produs peste 150.000 de autovehicule si 500.000 de motoare, realizand o cifra de afaceri de peste opt miliarde de euro. Cota de piata a vehiculelor Iveco a fost de 20%, la nivel european.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane