Societatea Națională de Medicina Familiei anunță proteste în toată țara: „În ciuda faptului că am solicitat de la CNAS și MS formele actualizate ale celor două acte normative care stau la baza contractării noastre: Contractul-Cadru (Hotărârea de guvern nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017) și Normele sale de aplicare, suntem ignorați în continuare! Nici pânã în acest moment nu au fost fãcute publice documentele pe baza cãrora ar trebui sã semnãm urmãtoarele contracte bianuale cu casele de asigurãri, deși mai sunt doar două săptămâni până la momentul semnării!
Refuzăm să mergem mai departe cu acest contract care ne-a deprofesionalizat, ne-a transformat în birocraţi şi ne-a îndepărtat de menirea reală a profesiei noastre. Pacienţii noştri ştiu deja că activitatea de medic de familie nu le mai poate oferi calitatea de care au nevoie din cauza obstacolelor pe care administratorul banilor plătiţi pentru sãnãtate (casa de asigurări) le aşează în calea actului medical. Pacienții noștri au dreptul la sănătate și îngrijiri medicale de calitate, drept pe care așa-zisul garant al sănătății pacienților, CNAS, îl refuză de ani de zile.
Am solicitat în repetate rânduri sã fim beneficiarii unui contract eficient, care să ne permită exercitarea liberă a profesiei de medic. De fiecare dată am fost alături de pacienți și de fiecare dată am fost sancționati pentru că le-am respectat drepturile pe care sistemul le încalcă zi de zi.
Considerãm că am tolerat în ultimii ani mult prea multe abuzuri ale decidenţilor faţã de specialitatea noastră, iar discriminarea la care suntem supuşi prin regândirea finanţării în sistemul de sănătate şi aplicarea noilor prevederi ale codului fiscal este picătura care a umplut paharul.
De aceea, organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie au decis declanşarea acţiunilor de protest. Medicii de familie din România vor purta începând din 15 iunie 2016 banderole albastre, vor afişa la cabinete informaţii privind revendicãrile lor şi îşi vor informa pacienţii privind calendarul protestelor. SNMF şi FNPMF solicită și pe această cale audienţe la Primul Ministru, Ministerul Sănătății și Parlament. Vom avea şi alte acţiuni pe care le vom detalia în zilele următoare.
Medicii de familie nu semnează contractele aflate în forma actuală!