Home Social Treapta a II-a, din nou actuala la scoala

Treapta a II-a, din nou actuala la scoala

DISTRIBUIŢI

– De la anul, toti copiii de sase ani vor fi intra la scoala – Se reintroduce examenul de clasa a XI-a, pentru absolventii scolilor vocationale

Conform unui proiect de act legislativ propus de Ministerul Educatiei si Cercetarii, invatamantul obligatoriu va fi prelungit la 10 ani, iar incepand din anul scolar 2003-2004, copiii in varsta de sase ani vor intra in clasa I, a declarat, ieri, ministrul educatiei si cercetarii, Ecaterina Andronescu.

Se asteapta ca peste 450.000 de elevi sa intre in clasa I, incepand cu anul scolar 2003-2004, ceea ce va duce la o aglomerare a scolilor gimnaziale.

Toti elevii care in vara lui 2003 vor termina invatamantul de opt clase vor fi cuprinsi intr-o forma de pregatire (liceu, scoala profesionala sau de ucenici) in functie de rezultatele la examenul de Capacitate, astfel incat scolarii sa-si continue pregatirea inca doi ani, pana la implinirea varstei de 16 ani.

Romania se afla printre putinele tari din Europa unde invatamantul obligatoriu este mai scurt, iar clasa I incepe la sapte ani, a adaugat Andronescu. -Pentru a alinia invatamantul romanesc la standardele europene, am cerut guvernului sa treaca in program un nou proiect de lege a invatamantului, mai ales preuniversitar, astfel ca modificarile legate de noua structura a invatamantului obligatoriu sa fie anuntata inainte de inceperea noului an scolar-, a adaugat ministrul.

Pana la aparitia unei legi a invatamantului in forma noua, singurele noutati vizeaza coborarea limitei inferioare de acces in invatamantul obligatoriu la varsta de sase ani, concomitent cu obligativitatea cuprinderii tuturor absolventilor clasei a VIII-a in invatamantul secundar superior liceal sau vocational.

Din acest punct de vedere, Romania se afla sub standardele europene, majoritatea tarilor de pe continent avand varsta primei scolarizari la sase ani. Exista si exceptii privind limita minima, daca ar fi sa precizam Irlanda de Nord si Luxemburgul, varsta de intrare in invatamantul obligatoriu fiind, in aceste doua tari, de patru ani.

In Anglia, Malta, Olanda, Portugalia, Scotia si Ungaria, varsta minima de scolarizare este cinci ani.

In alte 17 tari europene, varsta de sase ani este considerata ca optima pentru inceperea scolii.

Elevii claselor a VIII-a, absolventi in 2003 ai ciclului gimnazial deja stabilit, vor sustine examenul de Capacitate, conform calendarului anuntat. Elevii care vor promova Capacitatea vor fi repartizati cu ajutorul computerului in ordinea descrescatoare a mediilor si in functie de optiuni, intr-un liceu sau o scoala profesionala.

Absolventii care nu vor promova Capacitatea vor avea sansa sa mai sustina o data acest test in sesiunea din toamna. Dar indiferent daca in final vor promova sau nu Capacitatea, toti absolventii claselor a VIII-a vor fi repartizati intr-o unitate de invatamant.

Tinerii care vor promova Capacitatea cu medie mica si care vor fi repartizati intr-o scoala post-gimnaziala (vocationala, de ucenici), dar care vor dori sa invete intr-un liceu, ar putea accede intr-o astfel de unitate numai dupa promovarea examenelor de diferenta.

Totodata, la absolvirea celor 10 ani de scoala, li se va oferi posibilitatea ca – dupa sustinerea diferentelor – acestia sa poata urma in continuare liceul.

Ministrul educatiei nu a putut preciza cum va fi organizat in viitor invatamantul obligatoriu de 10 ani, daca examenul de Capacitate se va mentine sau daca va fi organizat un test de evaluare la sfarsitul clasei a X-a. **Toate aceste modificari vor fi anuntate dupa ce parlamentul va adopta noua lege a invatamantului-, a mai spus Andronescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.