Home Politic Îngropat în datorii, PSD va cheltui 200.000 de euro pentru cardurile membrilor...

Îngropat în datorii, PSD va cheltui 200.000 de euro pentru cardurile membrilor de partid

DISTRIBUIŢI

Cu datorii de sute de mii de euro la bugetul de stat, în contul chiriei sediului partidului, PSD se pregătește să cheltuiască aproape 200.000 de euro pentru imprimarea a 200.000 de carduri de membru de partid, după cum au declarat ieri, pentru Mediafax, surse din conducerea partidului.
Potrivit surselor citate, numărul estimat al membrilor de partid este în jur de 200.000, secretariatul general al PSD nefinalizând încă evidența centralizată a activului.
Sursele citate au arătat că imprimarea unui card de membru de partid are un cost de aproximativ 4 lei, întrucât cardurile sunt tipărite pe un plastic special și imprimate și cu un cod de bare.
În aceste condiții, pentru cele aproximativ 200.000 de carduri care ar urma să fie imprimate se preconizează cheltuieli în jur de 200.000 de euro, care însă vor fi eșalonate în etape până la sfârșitul anului.
Într-o primă fază, urmează ca în câteva săptămâni să fie imprimate aproximativ 40.000 de carduri de membru de partid, mare parte a organizațiilor județene ale PSD solicitând, în medie, câte 1.000 de astfel de carduri.
Cheltuirea unei sume impresionante doar de dragul de a da niște carduri membrilor partidului pare lipsită de sens și de logică economică, în condițiile în care secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, declara, în urmă cu o săptămână, că datoriile partidului sunt în jur de un milion de euro, așa s-a trecut la restructurări salariale și raționalizarea „la sânge“ a cheltuielilor. Care cheltuieli vor fi restructurate nu a precizat Dragnea, dar cu certitudine printre acestea nu se află cele cu cardurile. De altfel, întreaga afacere cu cardurile membrilor de partid a fost parafată chiar de Liviu Dragnea. Acesta le-a prezentat ziariștilor, în urmă cu două săptămâni,  sistemul informatizat de evidență a membrilor de partid. El a precizat atunci că fiecărui membru urmează să i se înmâneze și un card, care are imprimat un cod de bare, pentru că membrii PSD vor putea beneficia de reduceri în anumite magazine.
La întrebările insistente ale jurnaliștilor în legătură cu magazinele la care membrii PSD pot avea reduceri, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a răspuns atunci evaziv, afirmând că încă negociază cu unele companii, atât din domeniul retailerilor, cât și al agențiilor de turism și al locurilor de agrement.
Întrucât întrebările persistau, Adrian Năstase le-a răspuns ironic ziariștilor, în timp ce pleca din încăperea în care s-a făcut prezentarea: „La sex shop“.
Având în vedere costurile acestor carduri care le vor oferi membrilor PSD, potrivit afirmațiilor lui Năstase, reduceri la sex shop, nu putem decât să tragem concluzia că fetele lui Negoiță și Bănicioiu de la TSD erau mai ieftine.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.