Erste Bank, acționarul majoritar al Băncii Comerciale Române, va putea să se listeze la BVB, după ce Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a emis un atestat prin care confirmă că banca austriacă îndeplinește cerințele legale pentru această operațiune.
Decizia Comsiei a fost luată având în vedere documentul transmis de către Erste Bank, primit de CNVM la 17 octombrie, precum și confirmarea autorității de reglementare din Austria (Financial Market Authority Austria) cu privire la îndeplinirea de către bancă a condițiilor impuse prin regulamentul CNVM 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare.
Pe de altă parte, rezultatele finaciare ale BCR la 9 luni sunt mai mult decât îmbucurătoare, ceea ce crează bune premise pentru o evoluție ascendentă a titlurilor, postlistare: un profit net consolidat după plata intereselor minoritare de 725,8 milioane de lei (219,6 milioane de euro), în creștere cu 21,2%, în timp ce activele au avansat cu 16,4%, la 55,2 miliarde de lei (16,5 miliarde de euro. Profitul înainte de impozitare a crescut cu 19,2%, de la 733,2 milioane de lei (206,6 milioane de euro) la 874,2 milioane de lei (264,6 milioane de euro). La nivel de bancă, neconsolidat, volumul agregat al portofoliului de credite către clienți, înainte de provizionare, a avansat cu 31,8% față de decembrie 2006, la 32,4 miliarde de lei (9,68 miliarde de euro).
Creditele acordate în monedă națională au o pondere de 52,56% din totalul creditelor, peste media pieței, se spune în comunicat. Portofoliul de credite corporate reprezintă o cotă de 48,7% din totalul creditelor acordate clienților, în timp ce cota retail este de 51,3%, urmând structura liniilor de afaceri corporate și retail, care include afacerile microîntreprinderilor în sectorul retail.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane