Când te gândești la Spania, îți vin imediat în minte trei lucruri: coride, Don Quijote și flamenco. Chiar dacă regiunea unde s-a inventat acest stil puternic și emoționant de dans este Andalucia, toți ibericii se identifică cu această imagine a bătăilor nervoase din picioare și a strigăturilor pe ritmul muzicii.
Joaquin Cort?à?¢s, legenda vie a dansului flamenco, va reveni în România, pentru a susține, în perioada pe 19 decembrie, la Sala Palatului, un spectacol intitulat "Zapatos Blancos, eveniment organizat de Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film Dracula. Spectacolul este unul nou, prezentat în premieră în Europa, iar prețul biletelor urmează a fi stabilit.
Originar din Cordoba și mândru de originile sale țigănești, a studiat dansul clasic începând de la vârsta de 12 ani, după doar trei ani afirmându-se ca solist al Baletului Național Spaniol. A decis să urmeze o carieră independentă, participând în spectacole atât ca dansator, cât și în postură de coregraf. Cort?à?¢s a cunoscut succesul cu spectacole precum "Carmen" de Bizet, la Arenele din Verona, sau "Don Quijote", cu Baletul din Caracas, dar și cu cele ale propriei companii, "Cibay•", "Gipsy Passion", "Soul", "Live", "De amor y odio", au cules aplauzele spectatorilor în turnee triumfale din întreaga lume.
Este încă unul din cei mai eligibili bărbați din lume, cota crescându-i după ce a avut iubite precum Jenifer Lopez, Naomi Campbell sau Laeticia Casta. Dansează cu o pasiune greu de egalat, trăind miracolul creației și dedicându-se trup și suflet acestei arte.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane