Home Social Hackerii au atacat de mii de ori sistemul admiterii!

Hackerii au atacat de mii de ori sistemul admiterii!

DISTRIBUIŢI


Asupra programului de selectie a candidatilor pentru admiterea in liceu si in scoli profesionale, pus la punct de MEC si finalizat ieri, au existat 7.451 de incarcari de atac din partea unor hackeri. Din fericire, masurile stricte de protectie a sistemului informatic au facut ca sa nu existe incidente, reprezentantii ministerului asigurandu-i pe candidati ca repartitiile se afla sub control. Din cei 286.072 de absolventi ai clasei a VIII-a inscrisi la examenul de Capacitate, numai 203.586 au promovat acest test si au intrat la selectie.

La nivel national, 11 dintre acesti elevi, care au promovat Capacitatea si care s-au inscris apoi la liceu, au media 10,00 la admitere. Incepand de duminca, de la ora 18.00, site-ul www.admiterea2001.ro putea fi accesat de catre toti cei care pot naviga pe Internet. Rezultatele finale vor fi afisate, incepand de astazi, la scolile din Bucuresti, urmand ca la nivel national, de marti dimineata, elevii sa aiba posibilitatea sa consulte listele cu repartitii. Repartizarea elevilor care nu se regasesc pe liste va fi facuta de inspectoratele scolare, dupa data de 21 iulie. Reprezentantii MEC au decis ca numarul de locuri pentru liceele si scolile profesionale din Capitala sa fie suplimentat cu 1.025.


Selectia candidatilor la admiterea in liceu si scoli profesionale s-a definitivat ieri, la Ministerul Educatiei si Cercetarii. Pentru prima oara in Romania, MEC a folosit repartizarea prin calculator.

Dupa pregatiri febrile, ministrul Ecaterina Andronescu a lansat programul executabil de selectie a candidatilor. Toate sperantele elevilor, ale parintilor si profesorilor -au dat in clocot- in momentul in care ministrul a accesat ieri, la ora 12.00, computerul.


Sistemul a rezolvat erorile


In memoria calculatorului au fost introduse datele tuturor elevilor care au promovat capacitatea si au completat, intre 27 iunie si 2 iulie, fisele de inscriere in liceu sau in scoala profesionala.

Dintre cei 286.072 de absolventi ai clasei a VIII-a inscrisi la examenul de Capacitate, numai 203.586 au promovat acest test si au avut posibilitatea sa completeze fisele. Fisele de inscriere in care au fost precizate unitatile de invatamant, profilurile si specializarile pentru care opteaza pretendentul la liceu au fost introduse, in perioada 3-9 iulie, in sistemul de repartizare computerizata, la centrele de inscriere existente in fiecare judet.

Sistemul a descoperit numeroase date si fise gresite (printre care si candidati inregistrati in mai multe judete), dar care au fost imediat rezolvate. Intre 7 si 12 iulie, candidatii au avut ocazia sa-si verifice varianta finala a fiselor de inscriere editate pe calculator.


Posesorii de computere, primii la liste


Incepand de duminica dupa-amiaza, site-ul www.admiterea2001.ro putea fi accesat de catre toti cei care au posibilitatea de a naviga pe Internet. Rezultatele finale vor fi afisate, incepand de azi, la scolile din Bucuresti, urmand ca la nivel national, de marti dimineata, elevii sa consulte listele cu repartitii.


Repartizarea elevilor care nu se regasesc pe liste va fi facuta de inspectoratele scolare, dupa 21 iulie. Reprezentantii MEC au decis ca numarul de locuri pentru liceele si scolile profesionale din Capitala sa fie suplimentat cu 1.025, intrucat au existat situatii in care candidatii au prezentat doar intre una si zece optiuni.


Medii mari la liceele faimoase


La nivel national, 11 dintre cei 203.000 de elevi, care au promovat Capacitatea si care s-au inscris apoi la liceu, au media 10,00 la admitere. In Bucuresti, singura eleva cu media 10,00, Liana Sorina Hadarean, de la Scoala nr. 97, a optat pentru Liceul -Ion Creanga-.

Din primele informatii a mai reiesit ca in Bucuresti sunt trei candidati cu media 9,98, doi dintre ei optand pentru Colegiul de Informatica -Tudor Vianu- si unul pentru Liceul -Ion Creanga-.

Anul acesta, cea mai mare medie de admitere la Colegiul -Mihai Viteazul- si la Liceul -Gheorghe Sincai- este 9,96, iar pentru Colegiul -Sfantul Sava- este 9,95.


Asediul hackerilor a fost respins


Asteptandu-se la atacuri din partea hackerilor, MEC si-a luat mai multe masuri de prevedere. Pentru stocarea datelor au fost folosite mai multe servere, informatiile fiind mutate periodic de pe un server pe altul. Datele au fost stocate pe sute de CD-uri si au fost depozitate in trei locuri secrete. Mai mult, pentru derutarea hackerilor, informaticienii au aruncat o momeala – un server fals.


Directorul Centrului National de Admitere, Valentin Cotarca, a declarat ca au existat 7.451 de incercari de atacare a sistemului, ineficiente in fata masurilor de siguranta. El i-a asigurat pe parinti si elevi ca nu au existat incidente, intrucat sistemul este securizat si a fost verificat in amanuntime inainte de utilizare. Rezultatele au fost copiate pe sute de CD-uri, astfel ca nu se poate intampla nimic nici de acum incolo.


In numai doua saptamani, informaticienii au lucrat echivalentul a 354 de zile de activitate. Masurile stricte de protectie a sistemului informatic vor fi mentinute pana cand toate datele privind admiterea in licee si scoli profesionale vor ajunge in teritoriu.


Un nou ministru la invatamant?


Ministrul Ecaterina Andronescu a laudat modul in care informaticienii au reusit sa realizeze si sa puna in practica programul computerizat de selectie a absolventilor de gimnaziu. Stefan Morcov, seful echipei de specialisti in computere, i-a coordonat, pe langa informaticienii Ministerului Educatiei si Cercetarii, si pe inspectorii scolari din teritoriu, specialisti in informatica. Datorita modului ireprosabil in care s-a achitat de toate sarcinile care i-au revenit, Ecaterina Andronescu a marturisit ca, de la o vreme, ii spune lui Stefan Morcov -dle ministru-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.