Membru al CSM, judecătorul Cristi Danileț anunță că a fost contactat de colegii săi turci și declară că a semnat PETITIA ONLINE cu privire la situatia din Turcia. „Am primit mesaje de la colegi judecători de acolo care aşteaptă să fie demişi sau arestaţi din clipă în clipă, aşa cum s-a întâmplat noaptea trecută cu alţi colegi de ai lor. Controlul justiţiei de către forţele politice este inadmisibilă în orice stat modern. Democraţia se bazează pe popor şi este garantată de justiţie.”, scrie Danileț pe contul său pe facebook.
Textul petiției:
„Scrisoare deschisa – respectarea drepturilor omului in Turcia
În atenția: Domnului Președinte al României, Klaus Iohannis Domnului Prim Ministru al României, Dacian Cioloș Domnului Ministru de Externe al României, Lazăr Comănescu
Pe data de 15 iulie 2016 a avut loc în Turcia o tentativă de lovitură de stat, urmată la foarte scurt timp de anunțul făcut de președintele Recep Tayyip Erdoğan și premierul Binali Yıldırım cum că făptuitorii vor plăti prețul și Turcia va intra într-o nouă eră, în care oricine e împotrivă va fi exterminat. Represaliile și arestările masive nu au intârziat să apară. Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor (HSYK) din Turcia a decis, câteva ore după eșuarea loviturii de stat, demiterea a mii de judecători, aproape 25% din totalul magistraților turci. Au fost emise mandate de arestare pentru zeci de judecători din Tribunalul Suprem (Yargitay). Mii de arestări în rândul personalului militar au loc în aceste clipe. Rapiditatea cu care au fost operate arestările și numărul masiv al celor vizați sugerează că regimul actual se folosește de pretextul loviturii de stat pentru a elimina ultimele elemente de rezistență si opoziție. Ele nu vin decât să intensifice tendința de deteriorare a situației drepturilor omului în Turcia din ultima perioadă, în care mass media au fost supuse unor presiuni fără precedent din partea Guvernului, dreptul la adunări publice a fost violat, iar cazurile de folosire excesivă a forței de către poliție s-au înmulțit. Date fiind recentele derapaje anti-democratice pe care le-a cunoscut Turcia și violarea sistematica a drepturilor omului, semnalată de organizații internaționale precum Human Rights Watch sau Amnesty International, avem motive temeinice să fim alarmați cu privire la corectitudinea și legalitatea măsurilor luate de oficialitățile turce în aceste zile.
Acesta este un lucru inacceptabil într-un un stat membru NATO. „Misiunea esențială a NATO rămâne neschimbată: să se asigure că alianța rămâne o comunitate fără precedent bazată pe libertate, pace, securitate și valori comune, inclusiv libertatea individuală, drepturile omului, democrația și statul de drept,” se afirmă în declarația finală a NATO de la Summit-ul de la Varșovia. Aceste afirmații trebuie susținute prin acte și gesturi concrete, prin reacții adecvate la evenimentele aflate în plina derulare în aceste zile, altfel ele se vor transforma într-o formă fără fond, erodând și mai mult încrederea populației în instituțiile democratice și cele internaționale.
Domnule Președinte, domnule Prim Ministru, domnule Ministru de Externe, faptul că actuala putere politică din Turcia este rezultatul unor alegeri libere nu este un garant al respectării valorilor democratice. Istoria cunoaște cazuri de tristă amintire în care regimuri alese democratic s-au transformat în dictaturi sau totalitarisme. Turnura pe care o iau evenimentele din Turcia în aceste zile s-ar putea să pună în mod ireversibil țara pe o pistă nedemocratică, fapt semnalat deja de mare parte a presei occidentale.
Domnule Președinte, domnule Prim Ministru, domnule Ministru de Externe, până în acest moment v-ați exprimat public doar speranța că ordinea publica va fi restabilită în cel mai scurt timp, amintind faptul că Turcia este un partener strategic al țării noastre, iar stabilitatea țării e esențială pentru arhitectura de securitate regională și europeană. Nici un oficial roman nu a exprimat până în acest moment vreo poziție cu privire la necesitatea respectării drepturilor omului și a principiilor statului de drept în procesul de stabilizarea a situației din Turcia. Este inacceptabil ca această dimensiune să fie ignorată complet, în condițiile în care există indicii solide cu privire la riscul sporit de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.
Domnule Președinte, domnule Prim Ministru, domnule Ministru de Externe, vă solicităm să acționați în concordanță cu valorile care stau la baza comunității transatlantice, din care România face parte și să luați poziție față de evoluțiile alarmante din aceste zile din Turcia, să faceți demersurile necesare, care se înscriu în limitele mandatului democratic pe care îl aveți de la poporul român, pentru a reafirma necesitatea respectării, în aceste zile fierbinți, a drepturilor omului, a independenței justiției și a statului de drept în Turcia. Imperativul democratic nu trebuie subordonat imperativului geopolitic – fără o democrație autentică, în care drepturile fundamentale sunt respectate, stabilitatea geopolitică este o himeră, care mai devreme sau mai târziu va fi pusă în pericol de lipsa democrației.”