După ce neașteptat de mulți medici s-au solidarizat pe Facebook atacând agresiv presa că refuză să închidă ochii la corupția medicilor din sistemul sanitar, o nouă dezbatere a încins societatea civilă săptămâna trecută. De ce banii dați drept mulțumire la coafor, frizerie, restaurant nu sunt considerați mită, spre deosebire de cei dați medicului sau asistentei, pentru că și unii, și alții reprezintă o recunoștință pentru modul în care omul s-a simțit în urma interacțiunii cu frizerul, ospătarul sau medicul. La această discuție s-a ajuns plecând de la definiția infracțiunii de luare de mită adică (art.289 NCP) fapta funcţionarului public care primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, dispoziţiile aplicându-se și persoanelor care îndeplinesc o însărcinare de orice natură, cu sau fără o remuneraţie, în cadrul oricărei persoane juridice (art.308 NCP). Așadar pare din citirea textului că, un frizer sau un ospătar angajat cu contract de muncă sau „la negru” la patron, intră sub incidența Codului Penal privind luarea de mită. Citește și AUDIO: Profesorul Cordoș înregistrat când înapoiază mita după trei luni de la decesul pacientului
Cu toate astea, nu există vreun ospătar sau frizer luat pe sus pentru corupție că a primit bacșiș. Ba mai mult, Guvernul impozitează de câteva luni bacșișul pe bonul fiscal la restaurant.
Judecătorul Cristi Danileț, membru CSM a publicat încă de acum 8 ani pe blogul său articolul „Medicul: functionar care nu poate primi cadouri” ce reprezenta o analiză completă a infracțiunilor pe care riscă să le comită medicii conform legislației din România, articol care poate fi citit AICI. Un cititor al contributors.ro, unde a fost preluat articolul l-a întrebat pe judecător:
„Buna ziua domnule Danilet.
Am si eu 2 intrebari pentru dumneavoastra:
1. Conform art. 308 din Codul penal, este oare incriminata si acceptarea bacsisului de catre frizer, coafor, ospatar, sau cadouri pentru profesori, fond pentru examene etc, fiind asimilat unui folos necuvenit?
2. In cazul in care medicul comite infractiunea de luare de mita reiese ca si pacientul se face vinovat de infractiunea de dare de mita? Ar putea insemna ca o mare parte din populatie sunt infractori?
Multumesc si felicitari pentru articol”
Iar judecătorul Danileț a răspuns, surprinzător:
„1. Frizerul, coafeza, ospatarul presteaza un serviciu contra unei taxe si iti da un bon/chitanta. Ce ii lasi ca bacsis, de regula 10%, este “customary“ (n.r. cutumiar). La medic nu platesti un pret mai intai ca sa ii lasi un bacsis. Ci medicul pretinde/primeste o “plata“ nelegala.
2. Da, cine da bani la medic inainte sau dupa interventie comite infractiunea de dare de mita. Stiu, e extins in Romania…”
Și acum ne întrebăm și noi: dacă bacșișul de 10% la frizer, ospătar, coafeză este o „cutumă” și nu șpagă(conform DEX, cutuma e o „normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei”) la doctor nu e un obicei în România să-i oferi un pachet de Kent sau o pungă de cafea, transformate după 1989 într-o cutie de bomboane sau o sumă de bani?
Înalta Curte, solicitată să dezlege chestiunea șpăgii la medic a decis fără drept de apel că e mită, conform textului de lege. Și aia e! Ne întrebăm însă dacă Înalta Curte ar fi fost solicitată să dezlege chestiunea de drept asupra șpăgii la coafor sau la cosmetică ce decizie ar fi luat?