Micile ecrane s-au mai sters de praf si s-au mai spalat de mazga cu ocazia targului de carte de la Romexpo, ocazie cu care s-a vazut o geana de lumina prin debaraua in care exersam claustrofobia, de o buna bucata de vreme, ca telespectatori. Pentru realizatorii de emisiuni televizate, desigur aceia care vad si inteleg ceea ce vad, omorul de lume pe traseele cu standuri ticsite cu carti ar fi trebuit sa fie un semnal de alarma, ba chiar o scatoalca dupa ceafa (in nefericit de multe cazuri – meritata): se intoarce publicul la carte, mai!
Din pacate, transmisiile au fost marunte, dese si nesistematizate. O reporterita tropaia brambura prin targ si, uneori, din cauza oboselii, se oprea, sa mai intre in vorba cu cineva. -Ce ziceti, ce de oameni pe-aici…- -Da, asa este, aveti perfecta dreptate-. Si ia-o din nou la tropait printre standuri. La un moment dat, dintr-un exces de zel prost inteles, unul dintre posturile de televiziune a folosit chiar un grup de trei domnisoare cu microfon si cate un cameraman aferent, conform algoritmului -targ mare – echipa mare-. Acum, la drept vorbind, una dintre fetite parea mai ratacita prin padurea de carti decat omoloaga dansei din basmul -Hansel si Gretel-. Te lua mila. Ar fi trebuit sa-i spuna cineva ca paginile scrise nu musca, decat poate cand e vorba de-ale politicii…
Da, se-ntorc oamenii la carte si nu pentru ca peste noapte ar fi castigat cu totii la loto, permitandu-si astfel sa scoata din buzunar zecile si sutele de mii de lei pentru o vizita la librarie, fara teama ca vor face foamea in saptamana urmatoare. Oferta micului ecran, si nu numai in domeniul cultural, ci pur si simplu in acela al vietii si fanteziei (ca de spirit ti-e si jena sa mai aduci vorba) este atat de scazuta, incat in curand si puricii din intervalul cand nu e program vor fi mai interesanti. Standardele sunt impuse dupa modelul furtului de caciula proprie, iar personajele sunt calpe. Chiar daca, de la un minut de emisie la altul, obisnuinta subvalorii te impiedica sa sesizezi raul la modul flagrant, el se acumuleaza in subconstientul telespectatorului la fel de toxic ca strontiul.
Prea multi dintre oamenii care gandesc (n-am gasit alt termen) emisiuni pentru alti oameni o fac cu convingerea ca televiziunea a depasit in viteza si valoare cartea, ca una s-a dus definitiv si o alta ii ia definitiv locul. Lor ar trebui sa li se impuna lecturile obligatorii si abia apoi sa li se dea drumul pe sticla.
