Home Politic Vanghelie-de la americani la „thailandeji și libaneji”

Vanghelie-de la americani la „thailandeji și libaneji”

DISTRIBUIŢI

Miniștrii Elena Udrea și Gabriel Oprea, împreună cu primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, au participat ieri la lansarea unui proiect de construire de locuințe în regim ANL.

"Sectorul 5 este cel mai vitregit dintre cele șase sectoare. Din păcate, nici guvernele României și nici primarii generali de până acum nu au reușit să aibă o coerență a dezvoltării Bucureștiului. Cred că acest oraș va fi un pas pentru a echilibra problemele între sectoare, pentru a echilibra chiar și bugetele între sectoare și cred că este primul pas care trebuie făcut pentru București. Este un proiect pilot pentru România – un cartier ecologic, ceea ce înseamnă pentru București o chestie de normalitate. Aș spune că e primul pas spre normalitate în politica românească, în momentul când un guvern vine către un primar din opoziție și, într-adevăr, vrea să demonstreze că alături de un primar din opoziție, care este norocos, cum zice doamna ministru, sau nervos, cum aș spune eu, reușim să putem să ducem la bun sfârșit un lucru foarte bun", a spus Vanghelie.
Primarul Sectorului 5 a făcut această declarație după ce Elena Udrea afirmase că Marian Vanghelie este un primar norocos, deoarece are în sector un teren liber de peste 100 de hectare.

El a precizat că în luna mai va face o nouă vizită în SUA. "Voi face tot ceea ce este posibil să aduc acei investitori pentru a putea să se finalizeze într-o perioadă foarte scurtă. Panglici am tăiat în foarte multe guverne, important e să realizăm ceva coerent", a adăugat primarul Sectorului 5.

Vanghelie a mai declarat că "există oameni și societăți comerciale" care doresc să investească în proiecte mari, "?à?ín mod deosebit în America, pe fondul ăsta eco".
Potrivit lui Vanghelie, nu doar oamenii de afaceri americani sunt așteptați să investească în locuințele din Ghencea, ci și cei din alte țări.

"Investitorii, nu știu de unde sunt și cum se numesc ei, pot să fie și thailandeji, și libaneji, și austrieci, și turci, și români – discutăm de niște sume – investitorii sunt intereseți să finanțeze acolo unde există garanții și unde pot câștiga a la longue", a spus el.
Intrebat de ce caută investitori în America, dacă îi poate găsi și în România, Vanghelie a răspuns: "Dacă dumneavoastră îi găsiți primii pe cei din România, eu nu mai plec în America și merg cu dumneavoastră la cei din România, pe cuvânt de onoare".

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.