Home Social Ne numărăm printre țările cu cele mai scăzute resurse de apă din...

Ne numărăm printre țările cu cele mai scăzute resurse de apă din Europa

DISTRIBUIŢI

România – secetoasă

ANAR spune că resursele de apă ale României însumează teoretic 134,6 miliarde metri cubi (fiind constituite din apele de suprafață – râuri, lacuri, fluviul Dunărea – și ape subterane), din care resursa utilizabilă, potrivit gradului de amenajare a bazinelor hidrografice, este aproximativ 40 miliarde metri cubi. Astfel că România este una dintre țările cu cele mai scăzute resurse de apă din Europa, acestea fiind relativ sărace și neuniform distribuite în timp și spațiu, arată, de Ziua Mondială a Apei, Administrația Națională „Apele Române“.
ANAR precizează că România depinde în foarte mare parte de resursele de apă venind din diferite țări din amonte, însă acestea nu sunt în totalitate utilizabile. „Resursele endogene specifice ale României raportate la populație sunt de 1.894 m2/an/loc. Dacă se iau în considerare și resursele de apă exogene (care reprezintă aportul râurilor care se formează pe teritoriul altor țări și intră apoi pe teritoriul țării) – în cazul României Dunărea și cursurile de apă din bazinul Siretului superior – de 170 km2/an, resursele totale de apă ale României se ridică la 212 km2/an“, se arată într-un comunicat de presă remis agenției Mediafax.
ANAR are în vedere noi propuneri de amenajare a bazinelor hidrografice inclusiv prin realizarea de noi lacuri de acumulare – rezervoare de apă – cu scopul de a mări cantitatea de resursa de apă care poate fi utilizată, inclusiv capacitățile de stocare a volumelor de apă la viituri. Schemele directoare de amenajare și planurile de management ale bazinelor hidrografice includ lucrările necesare pe termen scurt, mediu și lung, la care statul român va trebui să găsească resursele financiare necesare pentru realizarea acestora.
Tema Zilei Mondiale a Apei (22 martie) din acest an „Apă pentru orașe. Răspunsuri la provocările urbane“ face referire la managementul apei în zonele urbane care înseamnă, pe de o parte, asigurarea infrastructurii de apă potabilă, respectiv apă uzată, iar, pe de altă parte, controlul poluării și prevenirea inundațiilor, printr-o bună colaborare între specialiști și autoritățile locale.
„Investițiile în infrastructura de apărare a inundațiilor trebuie accelerate. Investiții importante ca acumularea Pașcani, pe râul Siret, Cosmești, pe râul Siret, la Hoghiz, pe râul Olt, canalul Siret-Bărăgan trebuie să fie finalizate, într-un orizont de timp relativ scurt, ținând cont și de condițiile de mediu actuale“, precizează directorul general al ANAR, David Csaba, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.