Home Economic-Financiar BNR a vandut 61,4 milioane de dolari in noiembrie

BNR a vandut 61,4 milioane de dolari in noiembrie

DISTRIBUIŢI

Banca Nationala a Romaniei a efectuat pe piata valutara, in luna noiembrie 2002, vanzari nete de 61,4 milioane de dolari, iar rezerva valutara s-a diminuat cu 55,7 milioane de dolari, se arata intr-un comunicat al BNR. Rezervele valutare ale BNR se situau, la finele lunii noiembrie, la nivelul a 5,98 miliarde de dolari, echivalentul a 6,023 miliarde de euro. Luna noiembrie a fost a treia din acest an cand rezervele valutare inregistreaza o scadere, dar numai in ianuarie aceasta situatie a fost acompaniata de o pozitie de vanzator net a bancii centrale. Reducerea rezervei valutare a fost determinata de platile, in suma de 210,4 milioane dolari, in contul ratelor si dobanzilor scadente la datoria publica externa, directa si garantata de Ministerul Finantelor, precum si a vanzarilor nete de valuta care s-au ridicat la 61,4 milioane de dolari.

In aceeasi perioada, banca centrala a inregistrat venituri din administrarea rezervei internationale in suma de 17,3 milioane de dolari si a consemnat alte intrari nete, care totalizeaza 198,8 milioane de dolari.

Rezerva de aur s-a mentinut la 105,3 tone, iar in conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia a crescut la 1,07 miliarde de dolari. Astfel, rezervele internationale ale BNR – valute plus aur – se situeaza la peste 7,0 miliarde de dolari – peste 7,1 miliarde de euro. Pana la sfarsitul acestui an, platile scadente in contul datoriei publice externe directe si garantate de Ministerul Finantelor insumeaza 193 milioane de dolari.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.