Home Social -Cazul Leonardo-, o specializare cu scandal

-Cazul Leonardo-, o specializare cu scandal

DISTRIBUIŢI

Calvarul -specializarii- a zece tineri romani plecati in Belgia, la specializare, a culminat cu intoarcerea mai devreme cu o saptamana a sapte dintre ei si cu ramanerea – poate definitiva – a altor trei in tara respectiva. Comisia Europeana i-a luat in ingrijire pe cei trei tineri, i-a plasat in camine si le-a dat bani de mancare. Comisia a cerut explicatii Agentiei Nationale Leonardo si a trimis o scrisoare Ministerului Educatiei din Romania pentru a semnala situatia. Vinovatul real in aceasta situatie este insa Asociatia Regionala a Femeilor din Buzau.

In Romania-i vopsit gardul, in Belgia-i leopardul

Cei zece tineri au fost selectionati si trimisi in Belgia de Asociatia Femeilor din Buzau, care a propus Agentiei Nationale Leonardo de la Bucuresti un program de formare profesionala in Belgia. Agentia Nationala Leonardo, care gestioneaza banii alocati Romaniei in cadrul Programului Leonardo, a decis sa finanteze, din banii UE, acest program, cu un cost aproximativ de 34.000 de euro.

Tinerii au venit in Belgia pe 27 aprilie pentru un stagiu de trei luni. Ei spun ca au primit 100 de franci belgieni pe zi (2,5 dolari) bani de mancare si cheltuiala si 2.000 de franci (50 de dolari) pentru week-end-urile din cele trei luni. Ei au reclamat de la bun inceput proastele conditii de cazare si masa, afirmand ca – din ratiuni economice, impuse de reprezentantul ARF-Buzau – au fost nevoiti sa doarma in camere -populate- si cu sobolani, si mesele erau mai mult -pe sponci-.

Din momentul in care au ajuns in Belgia, un angajat al Asociatiei le-a confiscat pasapoartele si le-a dat niste mici imprimate facute la xerox (-legitimatii-), spunand ca tinerii nu au dreptul la pasapoarte pentru a nu putea fugi in alta tara. Unii dintre tineri au fost nevoiti sa se angajeze in alte posturi decat cele prevazute in stagiul pentru care au venit. Una dintre fete a venit in Belgia pentru un stagiu de fizioterapeuta, dar a fost nevoita sa lucreze pe post de camerista.

Razvratitii induc… o stare psihica negativa!

Toti cei zece tineri sositi in Belgia in cadrul acestui program s-au confruntat cu aceleasi probleme, insa pentru unii dintre ei conditiile de cazare au fost de-a dreptul insalubre. Tinerii sustin ca, atunci cand au semnalat neregulile si au cerut sa li se dea banii, conform contractului, familiile lor au fost amenintate de Asociatia Femeilor din Buzau. Din cauza conditiilor de trai si de munca mizere, tinerii au intrerupt stagiul si s-au adresat oficialitatilor europene. Ei spun ca le este teama sa se intoarca in tara, in urma amenintarilor pe care ei si familiile lor le-au primit de la organizatorii programului, pentru ca au facut publice aceste nereguli.

Din cauza proastei gestionari a fondurilor de catre ARF-Buzau, sapte dintre cei zece au fost nevoiti sa se intoarca in tara cu o saptamana mai devreme. In scrisoarea catre Agentia Nationala -Leonardo da Vinci-, ARF-Buzau motiveaza intoarcerea precipitata a celor sapte intr-un mod de-a dreptul hilar, care tine de vechile masuri de izolare comunista, respectiv prin -inducerea unei stari psihice negative si cresterea stresului- acestora, stare care ar fi fost indusa intregului grup de catre cei trei -razvratiti- (?!).

-Razvratitii-, aflati in continuare in Belgia, se numesc Constandel Negoita, Mihaela Nicoleta Stanciulescu si Andrada Albu. Ei se tem de repercusiunile de care ar putea avea parte la intoarcerea in tara (oare cu ce or fi fost amenintati la plecare?). Situatia in care se afla nu este una proprie tipului de emigrant ilegal; pentru a fi siguri ca nu vor probleme in Buzau, cei trei tineri au avut vineri, 20 iulie, o intrevedere in Gant cu Sorin Ionescu, directorul Agentiei -Leonardo da Vinci-, cu reprezentantii Comisiei Europene si cu reprezentantul misiunii Romaniei pe langa Uniunea Europeana. Solicitarea de baza a tinerilor a fost un angajament scris din partea factorilor respectivi, prin care li se asigura pastrarea locului de munca initial, asigurarea ferma ca nu vor fi exclusi de la alte programe de acest fel, si siguranta intoarcerii in deplina siguranta in Buzau. Desi au primit acest angajament, cei trei tineri s-au razgandit, anuntand – telefonic – a doua zi ca nu se mai intorc.

Asociatia Regionala a Femeilor din Buzau – vinovata

In urma sesizarii tinerilor, Comisia Europeana, care finanteaza Programul Leonardo Da Vinci, a lansat o ancheta la Bucuresti si la Buzau. Un expert contabil al Comisiei Europene s-a deplasat, marti, in Romania, pentru a cerceta dosarul. Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Christophe Forax, a declarat ca -aceste disfunctiuni grave au fost socante pentru Comisie-, dar a afirmat ca este prima data cand probleme de acest gen apar in cadrul unui program cu Romania.

-ARF-Buzau a prezentat un proiect fezabil din punctul de vedere al Agentiei Leonardo da Vinci, dar a gresit – administrativ si financiar – in gestionarea fondurilor primite. Erorile in gestionare au fost evidente, mai ales in urma ultimului audit de la Buzau, pe care l-am efectuat miercuri, 25 iulie. Inca nu ne putem da seama de amploarea acestor greseli, controlul nostru fiind abia la inceput. Oricum, pentru o asemenea eroare, din care toti avem de pierdut, Agentia Nationala ?çLeonardo da Vinci?ê va privi foarte circumspect propunerile de program venite din partea ARF-Buzau-, ne-a precizat si Sorin Ionescu, directorul Agentiei.

Patru ministere (Ministerul Integrarii, Ministerul de Externe, Ministerul Educatiei si Ministerul de Interne) sunt, actualmente, implicate in rezolvarea acestui caz. In plus, Politia a inceput investigatiile cu privire la folosirea fondurilor destinate acestor burse de catre Asociatia Femeilor din Buzau. Vizele tinerilor expira in august. Purtatorul de cuvant al Comisiei, Christophe Forax, spune ca a aflat ca unii dintre ei se gandesc sa ceara azil politic in Belgia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.