Ultima sedinta a actionarilor de la SC -Poiana Brasov- SA a consfintit legalitatea asocierilor in participatiune incheiate la sfarsitul anului trecut de catre fostul director Cristian Madusi, cu toate ca, la inceputul acestui an, Dan Matei Agathon le considerase ilegale. Acest lucru a fost posibil prin intermediului reprezentantului ministerului, consilierul Ion Stan, care impreuna cu ceilalti actionari au stabilit ca aceste active sa intre in componenta unor societati mixte, realizate in asociere cu agenti economici privati. Firmele particulare care au intrat in componenta noilor societati mixte sunt aceleasi care au incheiat anul trecut controversatele asocieri in participatiune, adica cele pastorite de Dan Tartaga, Ion Neculaie sau fratii Paunescu. De asemenea, de la aceasta reimpartire nu au fost omisi cativa reprezentanti locali destoinici ai PSD, in spatele carora se afla deputatul Constantin Nita. Prin aceaste mutari s-a demonstat ca toata agitatia mediatica a ministrului Dan Matei Agathon de demascare a jafului din Poiana Brasov nu a reprezentat decat praf in ochi electoratului.
Adunarea Generala a Actionarilor de la SC -Poiana Brasov- SA a pecetluit, la sfarsitul saptamanii trecute, soarta hotelurilor Piatra Mare si Ciucas, a Complexului Favorit si a vilei Alunis, hotarand ca aceste active sa intre in componenta unor societati mixte, realizate in asociere cu firme private. Societatile mixte sunt Piatra Mare SA, Ciucas SA si Alunis SA, iar firmele particulare care au intrat in componenta lor sunt Prescon SA, Oxigen Serv B&B SRL si CSTT SA, aceleasi cu care Poiana Brasov SA, sub conducerea lui Cristian Madussi, a incheiat, in decembrie 2000, niste asocieri in participatiune, considerate, la inceputul anului, ilegale de Ministerul Turismului.
La vremuri noi, tot noi… fratii Paunescu, Tartaga, Neculaie
Intransigenta afisata initial de ministrul turismului, Dan Matei Agathon, a palit in timp, mai ales dupa ce a vazut ca vechea conducere a SC Poiana Brasov SA a batut palma de fapt cu niste firme ale unor oameni de afaceri cu care era coleg de partid. Ion Stan, reprezentantul Ministerului Turismului in AGA SC Poiana Brasov SA, actionarul majoritar al societatii, a avut, la sedinta de la sfarsitul saptamanii, mandat special semnat de ministrul Dan Matei Agathon pentru a aproba infiintarea unor societati mixte, in care Poiana sa detina o pondere de 49% din capitalul social. Prescon SA, grup de firme condus de omul de afaceri Ioan Neculaie, va detine pachetul majoritar de actiuni din societatea mixta Piatra Mare SA. Firma Oxigen Serv B&B SRL, care a format cu Poiana Brasov SA societatea Alunis SA, are printre asociati pe Dan Coman, unul dintre numele care s-au aflat in cursa pentru a ocupa scaunul de prefect al Brasovului, si pe Adrian Boeriu, consilier judetean din partea PSD Brasov. CSTT SA va detine 51% din capitalul social al Ciucas SA. Printre actionarii firmei CSTT SA s-a aflat, pana nu de mult, controversatul Dan Tartaga, care si-a cesionat actiunile unui grup de oameni de afaceri din Bucuresti, membri ai partidului de guvernamant, care au -spate- in Ministerul Turismului. Membrii AGA au aprobat, tot ieri, vanzarea pachetului minoritar de actiuni detinut de Poiana Brasov SA la Teleferic SRL firmei Tac Turism International Bucuresti, componenta a Grupului Intercontinental, patronat de fratii Paunescu. O alta hotarare luata ieri a fost aceea de majorare a capitalului social al SC Poiana Brasov SA, cu 4,2 miliarde de lei, reprezentand valoarea terenurilor. Astfel, capitalul social a crescut de la 44 miliarde de lei la 48,2 miliarde de lei. Potrivit directorului general Nicolae Dogar, contractele care vor fi incheiate pentru realizarea societatilor mixte contin -clauze dure care, daca nu sunt indeplinite cu strictete, firmele partenere pot pierde totul, inclusiv investitiile facute pana la un moment dat-.
Milioane de dolari pentru confort
Nicolae Dogar sustine ca scopul crearii acestor societati mixte este acela de a spori gradul de confort al hotelurilor, astfel incat acestea sa ajunga a fi clasificate la trei si patru stele. Confortul in Piatra Mare si Ciucas trebuie sa ajunga la trei si patru stele. Piatra Mare SA, avand ca active hotelul cu acelasi nume si Complexul Favorit, se va constitui cu un capital social in lei, echivalentul a aproximativ patru milioane de dolari, in care Poiana Brasov SA are o contributie de 1,9 milioane de dolari, reprezentand 49%, iar Prescon, doua milioane de dolari, ceea ce reprezinta 51%. Nicolae Dogar spune ca firma Prescon s-a angajat ca, pe langa aportul de capital pe care il va face in numerar, in doi ani, sa faca la Hotelul Piatra Mare si la Complexul Favorit investitii in valoare de 1,7 milioane de dolari. Alunis SA va avea un capital social in lei, echivalentul a 500.000 de dolari, din care Poiana Brasov SA va detine 49%, in valoare de 245.000 de dolari, iar Oxigen Serv B&B SRL va avea 51%, valoarea fiind de 255.000 de dolari. Oxigen Serv B&B SRL s-a angajat in timpul negocierilor sa faca investitii in valoare de 353.000 de dolari, la capatul carora vila sa fie ridicata la rangul de trei stele. In Vila Alunis, la ora actuala functioneaza societatea Poiana Brasov SA. Directorul Nicolae Dogar precizeaza ca, in plus, Oxigen Serv B&B SRL va trebui sa amenajeze un nou sediu pentru Poiana Brasov SA, in cantina aflata in apropiere de vila. Ciucas SA va avea un capital social de aproximativ 4,1milioane de dolari.
Investitii pentru stelele hotelurilor Ciucas si Teleferic
Firma CSTT SA va avea un aport de capital in valoare de 2,1 milioane de dolari, reprezentand 51%, iar Poiana Brasov SA va detine 49%, pachet in valoare de doua milioane de dolari. Nicolae Dogar este de parere ca firma CSTT are unul dintre cele mai dure contracte, intrucat, spre deosebire de celelalte societati, va trebui ca, in termen de un an, sa faca toate investitiile de care este conditionata ponderea de 51% pe care o va avea in Ciucas SA. Astfel, la capatul unui an de la semnarea contractului, Hotelul Ciucas ar trebui sa obtina trei stele. Programul de investitii, prezentat Ministerului Turismului de CSTT SA, cuprinde marirea suprafetei camerelor, realizarea unei sali de conferinte de 400 de locuri si a unor sali de fitness, sauna si biliard.
Fratii Paunescu vor sa investeasca in Hotelul Teleferic
Cit priveste vanzarea pachetului de actiuni de 40%, detinut de Poiana Brasov SA la SC Teleferic SRL, firmei Tac Turism International, patronata de fratii Paunescu, Nicolae Dogar precizeaza ca aceasta este conditionata de realizarea unui program de investitii in valoare de aproximativ trei milioane de dolari, astfel incat hotelul sa fie repus in functiune, iar camerele celor doua corpuri sa aiba confort de trei si patru stele. Valoarea la care Poiana Brasov SA a vandut pachetul de actiuni de la Teleferic este de 8,4 miliarde de lei, adica aproximativ 300.000 de dolari, intrucat, dupa cum explica directorul Dogar, -in urma studiilor realizate s-a desprins concluzia ca hotelul este practic o ruina-. In plus, -pachetul de actiuni se afla in litigiu cu societatea -Cibela Group-, precizeaza Dogar.
Deocamdata, angajamente si riscuri
Directorul SC Poiana Brasov SA declara ca toate contractele ce vor fi incheiate incepand de saptamana viitoare contin o clauza de tip pact comisoriu de gradul patru, potrivit careia, nerespectarea contractului conduce la anularea lui. -In aceste conditii, societatea care s-a angajat sa faca niste investitii si nu respecta intru totul termenele din contract, risca sa piarda si investitiile facute in favoarea Poiana Brasov SA-, explica Nicolae Dogar, adaugand ca toate contractele contin si clauze penale. Contractele mai stipuleaza si ca societatile care fac investitiile nu pot instraina si nici nu pot gaja activele sau actiunile societatilor mixte. Directorul Poiana Brasov SA spune ca, dupa ce se vor scurge cei doi ani prevazuti in contracte pentru investitii, statul, reprezentat de Ministerul Turismului, isi va putea vinde actiunile detinute in societatile mixte la un pret mult mai mare.
Georgeta Terciu