Home Actualitate 530 de baxuri de tigari, trecute in facturi drept borcane de sticla

530 de baxuri de tigari, trecute in facturi drept borcane de sticla

DISTRIBUIŢI

Politistii din Republica Moldova au descoperit un TIR care transporta peste 500 de baxuri de tigari de contrabanda, in valoare de aproximativ 93.000 de dolari. Autovehicul de marfa, care a fost oprit la intrarea in orasul Ungheni, avea sigiliul vamii din Chisinau si, potrivit facturilor, transporta borcane de sticla pentru firma -Nesto-Romania- SRL. Pe baza informatiilor privind un transport de marfuri de contrabanda, politistii, in prezenta unor martori, au rupt sigiliul si au gasit in masina 523 de baxuri de tigari marca -Super King- si -Regal-. Pachetele de tigari erau netimbrate. Persoanele implicate in acest caz de contrabanda cu tigari, considerat de autoritati a fi cel mai important din acest an, risca o pedeapsa de pana la zece ani de inchisoare. Pana in luna iulie, in Republica Moldova au fost inregistrate 135 de cazuri de contrabanda.

Contranbanda cu tigari si la Moldova Veche

Politistii de la Punctul de Frontiera Moldova Veche au tras mai multe focuri de arma, in noaptea de vineri spre simbata, pentru a opri doua barci ale contrabandistilor, care treceau Dunarea in Iugoslavia, informeaza Inspectoratul General al Politiei de Frontiera. Politistii au descoperit cele doua barci in jurul orei 2.00 si au deschis focul pentru ca cei care se aflau in ele nu au vrut sa opreasca. Contrabandistii, cu exceptia unuia dintre ei, au sarit in fluviu si nu au mai putut fi prinsi.

Grupul transporta spre malul iugoslav trei motoare de barca si aproape 13.000 de pachete de tigari, netimbrate, marca -Monte Carlo-, bunuri care valorau peste 330 milioane de lei. Valoarea marfii de contrabanda si a barcilor, care au fost confiscate, se ridica la peste un miliard de lei.

Politistii l-au retinut, cu aceasta ocazie, pe Ion Martinovici, de 24 de ani, din comuna Coronini din judetul Caras Severin. Politistii vor controla magazinele Duty Free, din Zona Libera a portului Moldova Veche, pentru a stabili provenienta tigarilor si continua investigatiile pentru a stabili identitatea celor care il insoteau pe Martinovici.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.