Reprezentantii companiei Phoenixmed, aflata sub controlul lui Sorin Beraru, au participat, ieri, cu o detasare studiata, la una dintre cele mai importante licitatii de material sanitar ale anului – cea organizata de Spitalul Fundeni. Desi rezultatul licitatiei va fi anuntat abia saptamana viitoare, sefii Phoenixmed care, reamintim, au acaparat practic furnizarea a peste 90% dintre spitalele autohtone cu tifon, fese, vata, manusi chirurgicale, perfuzii, garouri, catetere si alte aproape 100 de produse de uz sanitar, nu si-au facut nici un moment probleme cu privire la obtinerea contractului. De aceea, chiar in timpul desfasurarii discutiilor dintre comisia de negociere si firmele participante, dintr-un camion al Phoenixmed a fost descarcat un volum serios de marfa, ca un mesaj de intimidare adresat tuturor concurentilor: -Noi suntem cei care livram la Fundeni!- Interesant este ca firma lui Beraru a participat bine mersi la licitatie la doar cateva zile dupa ce ministrul sanatatii, dna Daniela Bartos, a anuntat ca a cerut Garzii Financiare si Curtii de Conturi sa verifice modul in care Phoenixmed si-a adjudecat contracte cu majoritatea institutiilor sanitare din Romania. Desi dna ministru califica atunci participarea companiilor lui Sorin Beraru la licitatiile din sistemul public de sanatate drept un fapt -deosebit de ingrijorator-, acest avertisment n-a contat prea mult pentru colegul sau de partid, deputatul PSD de Gorj Gheorghe -Bebe- Popescu. In calitate de director economic al Spitalului Fundeni, dl Popescu s-a ocupat in mod direct de organizarea licitatiilor pentru material sanitar si consumabile, pozitie din care a mentinut legaturi stranse cu Phoenixmed. Iata, asadar, dupa senatorul PSD Sorin Oprescu care, in calitate de director al Spitalului Municipal, a avizat si el licitatiile in serie castigate de Phoenixmed, un alt demnitar al partidului de guvernamant care pune umarul la imbogatirea urmaritului general Sorin Beraru!
Un alt amanunt demn de semnalat este acela ca Phoenixmed beneficiaza de un tratament preferential si din partea Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate (CNAS). In vreme ce absolut toate firmele care au contracte cu spitalele de stat sunt obligate sa astepte in medie sase-sapte luni pana cand CNAS onoreaza platile, firma lui Sorin Beraru isi primeste banii cu o precizie de ceasornic. -Imediat ce in conturile Casei (de Asigurari – n. red.) se aduna un ban, Phoenixmed este platit imediat, de parca ar exista o directiva in acest sens-, ne-a declarat ieri reprezentantul unei firme din domeniul medical. In acest fel, companiei i se ofera un atu decisiv in duelul cu adversarii sai, lichiditatea, in vreme ce toti ceilalti competitori sunt obligati sa accepte un sistem de plati mai mult decat greoi, in care inflatia macina din plin sumele varsate de CNAS. In plus, daca sefii CNAS vor gasi argumente sa solicite rezilierea tuturor contractelor incheiate cu Phoenixmed, procedura la care au inceput deja sa lucreze unele filiale judetene, firma se va gasi in situatia de a nu inregistra restante la plata. Oricum insa, controlul asupra implicarii Phoenixmed in licitatiile din Sanatate se anunta anevoios. Presedintele CNAS, economistul Eugeniu Turlea, ne-a declarat ieri ca rezultatele anchetei, desfasurata in colaborare cu Ministerul Sanatatii, nu sunt asteptate mai devreme de o luna. Timp in care, Phoenixmed va participa, bineinteles, la alte licitatii, sub pulpana primitoare a parlamentarilor PSD…
Matei Olaru