Paleontologii chilieni au prezentat „Atacamatitan“, o nouă specie uriașă de dinozaur erbivor, care trăia în ceea ce astăzi este nordul statului Chile, în urmă cu o sută de milioane de ani, și a cărui descoperire a fost prezentată în revista Academiei de științe braziliene, informează AFP.
„Atacamatitan chilensis este primul dinozaur care a primit un nume în Chile“, a declarat David Rubilar, membru al echipei care a prezentat descoperirea, joi, comunității științifice chiliene.
Rămășițele acestui dinozaur au fost descoperite în 2000, în ceea ce în prezent este cel mai uscat deșert din lume, Atacama, situat în nordul extrem al statului Chile.
Însă în urmă cu aproximativ o sută de milioane de ani, în cretacic, o mare parte din această zonă era acoperită de specii vegetale, cu care se hrănea acest dinozaur care avea o lungime de opt metri și cântărea circa cinci tone.
Coada și gâtul acestui dinozaur erau foarte lungi, însă particularitatea sa constă în finețea membrelor inferioare, un rezultat al habitatului și al alimentației sale, spune David Rubilar.
„Vertebrele dorsale, coada și forma femurului, mai subțire decât al celorlalți dinozauri uriași deja descoperiți, constituie particularitățile acestui dinozaur“, a explicat paleontologul.
„Acesta nu este nici cel mai mare, nici cel mai mic (dinozaur, n.r.), caracteristica sa distinctivă fiind femurul“, a spus David Rubilar, estimând că „această nouă specie fosilă va ajuta la cunoașterea dinozaurilor din America de Sud“.
Cercetătorii au petrecut anul trecut colectând maximum de date despre Atacamatitan și comparându-le cu cele ale speciilor existente, pentru a elimina teoria existenței unui dinozaur similar pe Terra.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane