Actrița Elizabeth Taylor, considerată ultima mare legendă din epoca de aur a cinematografului hollywoodian, a fost înmormântată joi după-amiază, în cadrul unei ceremonii intime, în același cimitir din Los Angeles unde își doarme somnul de veci un alt mare star, bunul ei prieten Michael Jackson.
Televiziunile americane au prezentat un lung cortegiu de limuzine negre în momentul în care acestea intrau în cimitirul Forest Lawn Memorial Park din Glendale, o suburbie a orașului Los Angeles, în care au fost înmormânate alte legende de la Hollywood, precum Humphrey Bogart, Clark Gable și Jean Harlow.
Însă acestea au fost singurele imagini care au putut fi transmise de la ceremonia funerară, care a avut un caracter privat. Jurnaliștii și fotografii au fost ținuți la distanță de intrarea în cimitir și nu au putut să vadă persoanele invitate la ceremonie.
O purtătoare de cuvânt a poliției a explicat rapiditatea organizării acestor funeralii prin faptul că actrița se convertise la iudaism.
Câteva detalii despre ceremonie au fost totuși evidențiate într-un comunicat emis de agentul de presă al actriței, după înmormântare. Astfel, actorul Colin Farrell, un prieten intim, a recitat un poem de Gerard Manley Hopkins, iar alte texte au fost citite de copiii și nepoții actriței.
"Ceremonia era prevăzută la ora 2.00 după-amiaza, dar, la cererea expresă a lui Elizabeth Taylor făcută înainte de a muri, a început puțin mai târziu", a declarat agentul de presă al actriței. "Actrița a lăsat instrucțiuni precise pentru ca înmormântarea ei să înceapă cu o întârziere de cel puțin 15 minute față de ora la care era prevăzută, deoarece ea a dorit să întârzie chiar și la propria ei înmormântare".
Elizabeth Taylor a murit, miercuri, la Los Angeles, la vârsta de 79 de ani. A fost spitalizată în urmă cu șase săptămâni pentru insuficiență cardiacă și respiratorie, aceleași probleme medicale cu care actrița s-a confruntat de multe ori în ultimii zece ani.
În opinia multora dintre apropiații ei, Liz Taylor nu și-a revenit niciodată cu adevărat după moartea bunului ei prieten Michael Jackson, iar starea ei de sănătate s-a agravat.
"El va fi întotdeauna în inima mea, însă acest lucru nu este suficient. Viața mea este acum atât de goală", declarase Liz Taylor după moartea megastarului, adăugând că prietenia dintre ei a fost "iubirea cea mai pură" pe care a cunoscut-o vreodată.
Prietenia lor a început în anii '80. În ciuda diferenței de vârstă de 27 de ani, erau văzuți de multe ori împreună, la evenimentele organizate de Liz Taylor în lupta contra maladiei SIDA sau pe covorul roșu, la Hollywood sau în alte colțuri din lume.
Potrivit legendei, Liz Taylor a fost aceea care a spus pentru prima oară că Michael Jackson era "regele muzicii pop".
Ea a fost, totodată, unul dintre principalii susținători ai cântărețului, atunci când acesta a fost acuzat de pedofilie.
În semn de doliu, teatrele de pe Broadway din New York au decis să stingă toate luminile de pe fațadele lor, timp de un minut, vineri seară, la ora 20.00. "Întregul Broadway plânge pierderea lui Elizabeth Taylor, o legendă a scenei, o stea a ecranului", se afirmă într-un comunicat emis de profesioniștii de pe Broadway.
În ceea ce o privește pe Zsa Zsa Gabor, care s-a declarat "inconsolabilă" aflând de moartea bunei sale prietene Elizabeth Taylor, ea a fost spitalizată miercuri și crede că va fi "următoarea" celebritate de la Hollywood care va muri, a anunțat, joi, agentul ei de presă.
"A văzut știrile ieri dimineață, era inconsolabilă", aflând de moartea prietenei sale. "I-a spus soțului ei: «vedetele mor întotdeauna câte trei. Mai întâi a murit Jane Russell, acum Elizabeth, iar eu sunt următoarea»", a declarat agentul ei de presă.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane