Politia din Italia a solicitat, prin comisie rogatorie, ajutorul autoritatilor romane pentru obtinerea de informatii intr-o ancheta privind eliberarea de diplome de licenta false pentru 62 de cetateni ai acestui stat. Astfel, doi politisti italieni s-au deplasat in Romania, de unde au obtinut declaratiile date Politiei Romane, in cadrul anchetei privind diplomele de licenta false, de catre fostul rector al Universitatii Ecologice Bucuresti, Dolphi Drimmer, si de decanul Facultatii de Stomatologie din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) din Iasi, Vasile Burlui. De asemenea, anchetatorii italieni au efectuat si perchezitii domiciliare. Potrivit politistilor romani, Drimmer si Burlui, impreuna cu Jana Condurache si Dana Buceag, secretar si respectiv secretar-sef al UMF Iasi, au eliberat foi matricole false pentru 62 de cetateni italieni, care au obtinut diplome de licenta la Facultatea de Medicina Stomatologica din cadrul UMF -Grigore T. Popa- din Iasi. In diplomele de licenta false se mentiona ca persoanele respective sunt absolvente a celor doua universitati. Drimmer, Burlui, Condurache si Buceag sunt cercetati de politisti pentru fals si uz de fals. Scandalul diplomelor false a izbucnit in Italia anul trecut, in momentul in care au inceput sa profeseze cetatenii italieni absolventi ai Facultatii de Stomatologie din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi.
Absolventii italieni si-au facut studiile in Romania in urma unui parteneriat incheiat de Universitatea Ecologica romana cu o universitate italiana, condusa de un cetatean italiano-spaniol, care, potrivit anchetatorilor, ar fi avut o activitate fantomatica.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane