Home Actualitate Sotia lui Netoiu si-a pus gealatii pe mostenitorii lui Hagi

Sotia lui Netoiu si-a pus gealatii pe mostenitorii lui Hagi

DISTRIBUIŢI

Disputa pentru crama de la Cotesti a luat, marti, o intorsatura neplacuta, intre cele doua tabere izbucnind un scandal de proportii. Dupa o punere in posesie linistita, in prezenta oamenilor legii si a reprezentantilor Primariei Cotesti, mostenitorii lui Gheorghe Hagi au fost scosi afara cu forta de catre oamenii lui Luchi Georgescu. Copiii lui Hagi sustin ca -fortele de ordine-, in frunte cu patroana Vincon si directorul Georgel Costache, i-au amenintat si imbrancit afara din curte.

Actionarul majoritar de la Vincon, Luchi Georgescu, a pus capat, marti, cel putin pentru o perioada de timp, elanului mostenitorilor lui Gheorghe Hagi de a intra in curtea casei parintesti si a cramei de la Cotesti. La primele ore ale diminetii, fratii Adrian Mihail si Raluca Ciuperca, impreuna cu avocatul familiei si cu cateva rude, si-au exprimat intentia de a intra in curtea cramei de la Cotesti. In baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile si a unui proces-verbal de punere in posesie, mostenitorii lui Gheorghe Hagi Mihail au cerut sprijinul Primariei Cotesti si a Politei judetene pentru a trece dincolo de portile ferecate cu doua randuri de lacate. Dupa tergiversari si retineri din partea oamenilor legii, un echipaj de politie, format dintr-un ofiter si doi subofiteri, ultimii de la postul local de Politie, impreuna cu viceprimarul Marius Boscan si inginera Niculina Parparita au ajuns la portile cramei.

-Daca afla doamna Georgescu numele meu, nu mai gasesc de munca in Vrancea-

Pentru a nu lasa loc de interpretari sau acuzatii, fratii Mihail au cerut reprezentantilor autoritatii locale sigilarea tuturor intrarilor si punerea unui al doilea rand de lacate peste cel deja existent. Singura incapere in care mostenitorii au patruns a fost una dintre camerele casei parintesti, unde au dorit sa-si instaleze un pat pentru a dormi peste noapte. Retinerea organelor de ordine in a asista la aceasta operatiune a reiesit si din refuzul celor doi subofiteri, printre care si plt. adjutant-sef Marcel Cosereanu, seful Postului de Politei Cotesti de a intra in curte, dar mai ales din atitudinea rezervata a ofiterului, care repeta tot timpul ca nu vede care este rolul sau in aceasta poveste. Cu toate acestea, col. Mocanu a rezistat pana la sigilarea ultimei usi. Si reprezentanta Primariei Cotesti si-a manifestat intentia de a ramane in anonimat, ing. Parparita sustinand ca, -daca ma vede doamna Luchi Georgescu in ziar, nu mai gasesc de lucru in tot judetul-. Dupa incheierea procesului-verbal, familiile Mihail si Ciuperca s-au instalat oarecum pe mosia parinteasca, multumiti de atitudinea calma manifestata de conducerea Vincon si de modul in care a decurs intrarea in curtea parinteasca.

Descindere in forta la Crama -Mihail-

La numai cateva ore de la luarea in stapanire a cramei, casei si a celorlalte dependinte, portile au fost deschise cu forta de un grup de barbati in frunte cu actionara majoritara Luchi Georgescu si cu mana sa dreapta, directorul tehnic Costache Georgel. Cei doi copii ai lui Gheorghe Hagi sustin ca, pe neasteptate, au fost luati pe sus de un grup de angajati ai Vincon, printre care se pare ca erau si oameni de paza, cu amenintarile si injuriile specifice unor asemenea incidente. -Eram pe treptele casei cand am vazut mai multe masini care au oprit la poarta cramei si din care au coborat 30 de barbati, carora li s-au alaturat doamna Luchi Georgescu si directorul Costache Georgel. Doamna Georgescu mi-a trantit un dosar in fata, spunand ca ea este proprietara si ca are titlu de proprietate. Fara a sta prea mult la discutii, am fost dati afara din curte, timp in care am fost amenintati in fel si chip. Eu am fost luata de mana destul de dur, dovada in acest sens fiind vanataia de pe mana stanga, ni s-au smuls telefoanele si am fost imbranciti spre iesire-, a declarat Raluca Ciuperca. La randul sau, Adrian Mihail sustine ca a fost amenintat destul de dur, sugerandu-i-se chiar sa nu mai indrazneasca sa stea noaptea la poarta cramei -pentru ca o sa ramana fara sorici-. Cu toata intrarea in forta, reprezentantii Vincon nu au rupt sigiliile si nici nu au patruns in vreuna dintre incaperile cramei. Si cativa sateni sustin ca in altercatia din curtea cramei erau sa fie agresati. La fel si patronul Est Invest, Vasile Epure, ruda cu mostenitorii legali ai lui Gheorghe Hagi Mihail, a fost bruscat in momentul in care vorbea la telefonul celular. Dupa cateva minute bune de altercatii verbale si chiar fizice, portile Cramei -Mihail- s-au inchis din nou pentru familia lui Gheorghe Hagi, dupa plecarea conducerii Vincon si a angajatilor aflati pe post de bodyguarzi, integritatea imobilului fiind asigurata de noua paznici.

Contactata telefonic, imediat dupa -vizita- de la Cotesti, patroana de la Vincon a refuzat orice comentariu. -Nu vreau sa comentez in nici un fel-, a replicat sec Luchi Georgescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.