Armata israeliana a lansat, in noaptea de marti spre miercuri, atacuri cu elicoptere si a lansat rachete antitanc asupra unor posturi de Politie palestiniene din Cisiordania, au anuntat surse militare. Aceste operatiuni au fost lansate in urma uciderii, marti seara, a unui colonist israelian, de tirurile palestinienilor, in nordul Cisiordaniei, precum si in replica la tirurile indreptate asupra unei masini israeliene care circula pe o sosea de centura la Ierihon. Elicopterele au atacat mai multe pozitii ale Politiei palestiniene in localitatea Salfit, in timp ce rachetele antitanc au fost lansate spre un baraj rutier instituit de Politia palestiniana in Ierihon, au anuntat sursele citate, fara a preciza daca aceste atacuri s-au soldat cu victime. -Este un nou avertisment menit sa-i faca sa inteleaga ca armata israeliana va gasi mijloacele de a reactiona la orice agresiune indreptata impotriva civililor si a militarilor sai-, a declarat un purtator de cuvant militar. Potrivit unor responsabili din cadrul serviciilor de securitate palestiniene, un elicopter israelian a tras patru rachete asupra a doua cladiri care adaposteau serviciile de informatii ale -Fortei 17-, garda prezidentiala palestiniana la Salfit. Cladirile au fost avariate, dar nu au fost victime, au adaugat responsabilii citati. Pe de alta parte, palestinienii au lansat ieri trei obuze de mortiera asupra coloniei israeliene Netzer Hazani, din sudul Fasiei Gaza, dar nu au provocat victime, a anuntat postul de radio al armatei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane