Analiza precedenta urmarea descifrarea unora dintre raporturile pe care le-a avut Romania cu -portile- la care, periodic, s-a inchinat. Discutand in cadrul conceptual consacrat al centrului si periferiei, am ajuns la concluzia ca Romania se regaseste, si acum, intr-un spatiu periferic. Problema asupra careia s-a oprit analiza de fata este aceea a pozitiei tarii noastre in cadrul periferiei. In conditiile in care s-a tot vorbit de statutul Romaniei de -furnizor de securitate in regiune-, marea provocare a momentului este modul in care politica externa romaneasca este pregatita sa faca fata testului cooperarii la acest nivel. Situatia este cu atat mai interesanta, cu cat contextul favorizeaza evolutii interesante ale politicii romanesti in zona: pe de o parte, tara noastra beneficiaza de doua pozitii dominante (presedintia executiva a OSCE si cea a Adunarii Parlamentare a OSCE); pe de alta parte, conflictele recente impun o atentie sporita a dialogului regional.
Europa de langa noi
De curand, un grup de parlamentari germani a prezentat, ca propunere pentru o faza intermediara admiterii tarilor din Estul continentului in Uniunea Europeana, un fel de Uniune Sud-Est Europeana. Aceasta Uniune ar urma sa cuprinda atat tari din Peninsula Balcanica (Iugoslavia sau Bulgaria), cat si tari asociate in mod traditional unui alt spatiu (cum e cazul Ungariei). Ne aflam aici in fata unei incercari de a regandi politic si economic spatiul tulbure sud-est european, de a oferi in definitiv un drum mai scurt spre o deplina integrare europeana.
Proiectele de integrare zonala au vechime rezonabila in Europa, si nu numai in vestul ei. Este evident ca proiectele de integrare regionala au mai multe sanse de a reusi decat proiectele mai vaste de integrare sau, mai bine zis, constituie o conditie care mareste sansele de reusita ale unor proiecte la nivel continental. Acest lucru se intampla pentru ca tarile invecinate sunt de obicei comparabile si compatibile ca nivel de dezvoltare si mentalitate si pentru ca au o istorie a cooperarii, chiar daca e vorba de o cooperare neinstitutionalizata. Exemplele sunt la indemana: tarile baltice, grupul de la Visegrad, Benelux sau tarile scandinave. In ultimul timp, a inceput sa isi faca loc ideea – de bun-simt de altfel – ca este mai rezonabil sa se inceapa o colaborare si o integrare regionale ca premise ale unei viitoare integrari in Uniunea Europeana. S-a ajuns, astfel, in mod natural, la ideea ca, in estul continentului, pregatirea pentru integrarea cea mare se face incercand si reusind o alta integrare, mai mica. Despre integrarea cea mica s-a facut vorbire prea putin in Romania ultimului deceniu. Ea incepe de la relatiile cu vecinii si poate duce la concluzii surprinzatoare asupra vocatiei integrationiste a tarii noastre. Un examen al relatiilor cu vecinii nostri pune, in mod real, sub semnul intrebarii indreptatirea cu care cerem cat mai rapid un loc in UE, un spatiu prin excelenta al cooperarii.
Relatia cu Bulgaria sufera din cauza unui pagubos si nejustificat complex de superioritate. Am considerat si consideram inca sub demnitatea noastra sa dezvoltam proiecte comune cu Bulgaria, pentru ca am decis de mult ca relatiile noastre trebuie sa se orienteze spre Occident. De altfel, imaginea Bulgariei in Romania a ramas marcata de cliseul eminescian al bulgaroiului cu ceafa groasa si de cel al cultivatorului de legume. Presiunile occidentale au convins partile sa extinda o cooperare in cadere libera dupa destramarea blocului CAER, iar discutiile ce treneaza de ani asupra construirii unui nou pod peste Dunare arata cata dispozitie exista pentru o cooperare cu un vecin considerat traditional neimportant.
Raporturile cu Iugoslavia au fost, practic, inghetate pana cu cateva luni in urma, lucru care nu poate fi pus decat partial pe seama izolarii regimului Milosevici. Poate dintr-un alt complex – de aceasta data de inferioritate -, am ajuns sa privim cooperarea cu Iugoslavia ca pe ceva destul de greu de realizat si care nu merita efortul.
Relatia cu Republica Moldova a fost plina de efuziuni sentimentale, in anii cand puterea de la Chisinau consimtea la originea si viitorul comun al locuitorilor din stanga si din dreapta Prutului, dar a suferit un regres dramatic atunci cand o alta conducere a proclamat caduce ideile generoase ale predecesoarei ei. Integrarea Romania – Republica Moldova pare mai aproape in viziunea companiilor multinationale prezente in estul Europei, care considera Romania si Republica Moldova drept o piata unica pentru produsele lor si au, in consecinta, manageriat unic pentru reprezentantele din ambele tari.
Ucraina pare la fel de departe de Romania pe cat este si Kazahstanul, desi frontiera noastra nordica este in exclusivitate ucraineana, iar populatia tarii de la nord o depaseste pe cea a tuturor celorlalti vecini. Litigiile istorice cu URSS au devenit piedici in relatia cu Ucraina – astazi o adevarata terra incognita pentru Romania, cum este de altfel intregul spatiu de la rasarit, poate cu exceptia Basarabiei.
Dialogul cu Ungaria a existat si exista in proportie mai mare datorita interesului maghiar in Romania. Problemele sensibile – interesant lucru, aproape intotdeauna sensibile pentru partea romana – au franat o dezvoltare a colaborarii intre cele doua tari, colaborare care avea toate premisele sa devina un model pentru regiune. Este probabil ca, daca n-ar exista interesul Ungariei pentru minoritatea maghiara din tara noastra, relatiile bilaterale ar fi absolut firave.
Ce si cat se poate spune dintr-o privire sumara asupra relatiilor pe care Romania le are cu vecinii ei? In primul rand, se poate spune ca Romania nu a invatat inca lectia cooperarii. Chiar intr-o Uniune Europeana pana la granitele ex-URSS, este improbabil sa avem relatii mai importante – comerciale sau de alt fel – cu Spania sau cu Irlanda decat cu Ungaria sau cu Iugoslavia. In al doilea rand, Romania trebuie sa inteleaga ca relatiile cu vecinii reprezinta poligonul de incercare pentru exersarea abilitatilor de parteneriat si cooperare si ca nu putem avea pretentia la relatii serioase cu UE, daca nu reusim sa stabilim relatii importante de cooperare macar cu unii vecini. Europa se defineste drept un spatiu al cooperarii. Iar cooperarea incepe cu cei mai apropiati.
-Razboiul declaratiilor- din Balcani si criza macedoneana
Criza din Macedonia este o alta expresie balcanica a razboiului etnic, in care primordiala este problema identitatii nationale. Dincolo de aspectele politice care alimenteaza -criza- macedoneana (problema statului-natiune, integrarea balcanica sau, mai mult, problema globalizarii), acest -razboi- mai este caracterizat si de desfasurarea sa pe alte doua planuri: un plan actional (care presupune un camp de lupta propriu-zis) si un plan mediatic, al declaratiilor (care presupune un razboi imagologic).
Ocolind analiza strategiilor de lupta in planul actional, vom centra demersul nostru pe analiza unor strategii diferite de cele militare, dar la fel de importante, analiza exploratorie si cvasiexclusiv descriptiva a strategiilor de comunicare in criza din Macedonia.
Strategiile comunicationale in criza balcanica sunt la fel de complexe ca si cele militare, in sensul ca presupun miscari de trupe pe diverse flancuri, precum si existenta infanteristilor si a artileristilor ca trupe de asalt in campul discursiv. In cazul acestei analize, infanteristii sunt partile beligerante aflate in conflict, macedonenii si albanezii.
Retorica discursiva a oficialitatilor albaneze este dominata de caracterul ferm al declaratiilor, de tonul acuzator la adresa interlocutorului, in acest caz la adresa dusmanului actional si de utilizarea dezacordului, in sensul unui comportament enuntiativ. Ca efecte discursive, oficialitatile albaneze inainteaza doua pozitii in argumentatia lor discursiva: pozitia de victima si cea de aliat si protejat al NATO.
Pe de alta parte, retorica discursiva a infanteristilor macedoneni este caracterizata de utilizarea enunturilor elocutive si de adoptarea unei pozitii de dezacord fata de desfasurarea actului comunicational. De asemenea, remarcam interpelarea unui locutor tert (a Occidentului) in disputa discursiva, acuzatii la adresa interlocutorului ca tactica discursiva de aparare si utilizarea avertismentelor.
Ca efecte discursive, oficialitatile macedonene au vizat mai multe pozitii: -personajul-, care isi atribuie in totalitate corectitudinea argumentelor discursive si pozitia intransigenta fata de oficialii albanezi, si evaluarea sa negativa: teroristii.
Artileristii – armata grea – sunt reprezentati de oficialii UE si NATO, ca supraputeri care gestioneaza aceasta criza. Singura diferenta fata de infanteristi este faptul ca -greii- nu lupta in mod direct, dar, cu toate acestea, sunt principalii factori de decizie. Pe acest camp al declaratiilor, artileristii isi asuma din start directia strategica prin care se prezinta ca mediator al pacii in zona Balcanilor.
Argumentatia discursiva a organismelor internationale este caracterizata de tinerea in expectativa a locutorilor, de caracterul diplomatic al declaratiilor si de conditionarea in plan actional, care transpare in plan discursiv. Sesizam si utilizarea unor mesaje latente, care indica un comportament de iritare.
Ca efecte discursive, in acest caz, remarcam adoptarea pozitiei unui personaj tert, cu statut superior, care are dreptul sa medieze discursul celor doi actori comunicationali (Macedonia si Albania). UE si NATO au adoptat aparent o pozitie de detasare, dar si de distinctie fata de actorii comunicarii. Nici UE, nici NATO nu au pronuntat in mod explicit un verdict al moralitatii si al corectitudinii in privinta partilor beligerante.
Radiografia unui atac
Mult mai interesant pentru analiza de fata este faptul ca situatia din Macedonia a generat o alta criza, de data aceasta doar de imagine, care a avut loc pe un camp de lupta in afara granitelor firesti ale conflictului – in Romania. S-au confruntat presedintele in exercitiu al OSCE, Mircea Geoana, si presedintele Adunarii Parlamentare a OSCE, Adrian Severin. Razboiul declaratiilor s-a purtat cu forte inegale, deoarece tirul a fost tras, in special, intr-o singura directie. Purtatorul acestor declaratii este Adrian Severin. Prezentam doar cateva aspecte din analiza de discurs a editorialelor recente semnate de Adrian Severin in presa romaneasca.
Argumentatia discursiva a lui Adrian Severin se conduce de urmatoarea logica structurala:
1. evaluarea situatiei prin utilizarea comportamentelor de enuntare, cum ar fi: predictia (-sansa pentru presedintia romana OSCE este oferita de criza macedoneana-);
2. evidentierea unor beneficii pentru Romania -ca lider subregional, absolut necesar unei strategii coerente de securitate europeana-;
3. enumerarea greselilor in plan actional al OSCE sub presedintia romana prin utilizarea urmatoarelor comportamente de enuntare: dezaprobare (-prima masura luata de presedintele in exercitiu al OSCE s-a incheiat cu un faliment care se inregistreaza amar chiar in contul presedintiei-; -nemultumirile au motive sa fie si in SUA-); evaluare negativa (-presedintia romana s-a dovedit doar serviabila, dar nu si capabila; -urmarile unui inceput cu stangul; -descalificare a OSCE ca entitate capabila sa intervina-; -trecerea OSCE intr-o pozitie subalterna fata de UE si NATO-); interpelare (-OSCE, de a carei reforma institutionala presedintia romaneasca nu s-a ocupat deloc, de teama de a nu indispune birocratia-);
4. prezentarea unei actiuni reparatorii (-strategia demersului international, analiza diagnostic a situatiei, proiectul solutiilor politice, masurile de incredere, stimularea si facilitarea dialogului politic ar fi trebuit sa fie contributia indispensabila a OSCE-).
Ca efect discursiv, prin prezentarea actiunii reparatorii, actorul comunicational isi atribuie pozitia unei cunoasteri depline a situatiei si, mai mult, pozitia unui -personaj- capabil sa realizeze aceste sugestii la nivel actional. In acelasi timp, Adrian Severin il acuza direct pe presedintele OSCE de -incapacitate- si -servilism-. Se incearca sustinerea unei axe de imagine, in care Mircea Geoana, ca presedinte in exercitiu al OSCE, devine, la nivel imagistic, exponentul credibilitatii Romaniei in fata organismelor internationale. Astfel, Severin atribuie interlocutorului sau, Mircea Geoana, pozitia unui personaj important, din punctul de vedere al demersului Romaniei de integrare in structurile euro-atlantice, dar care nu este in stare sa faca fata unei asemenea mize istorice.
Dincolo de descifrarea mai multor aspecte, care nu sunt vizibile chiar si pentru observatori atenti, singura concluzie evidenta care se poate remarca este aceea ca problemele de comunicare pe care le are Romania la nivel regional sunt alimentate inclusiv de conflictele de imagine (reale sau sugerate de presa) din interiorul diplomatiei romanesti.
-Razboiul- dintre romani si esecul unei -puteri regionale-
Dupa cum spuneam in analiza de saptamana trecuta, politica externa romaneasca a fost marcata intotdeauna de complexul vasalitatii. Incercarile de a depasi aceasta pozitionare nu s-au putut concretiza nici in actiuni vizibile si nici in rezultate concrete. In timpul mandatului 1996-2000, Emil Constantinescu a incercat sa-si asume un rol mai important, cel putin pe plan regional, dar eforturile sale s-au concretizat doar prin achizitionarea unei noi etichete ironice – -liderul regional-.
La inceputul acestui an, Romania a preluat presedintia OSCE, beneficiind de cea mai importanta oportunitate de a-si transmite mesajul si a-si face cunoscute politica si capacitatea de a actiona matur in mediul relatiilor internationale. Detinerea de catre Romania a presedintiei OSCE a fost completata in mod fericit de alegerea unui roman, Adrian Severin, in functia de presedinte al Adunarii Parlamentare a OSCE. Dincolo de importanta lor politica, mai mult sau mai putin relevanta, pentru o tara ca Romania, cele doua pozitii reprezinta vectori importanti de promovare a imaginii.
OSCE este o institutie care, prin atributiile sale specifice, nu poate deveni vizibila decat in contextul unor conflicte desfasurate pe continentul european. Este o judecata rece, cinica poate, dar care exprima foarte clar fondul problemei. La inceputul anului, alegerea lui Kostunica a determinat iesirea Iugoslaviei din zona sensibila a securitatii europene. Tinand cont de aceasta noua realitate si in contextul in care conflictul din Cecenia a disparut, practic, de pe agenda publica internationala, se parea ca Romania nu va beneficia de o oportunitate deosebita pentru a-si afirma vocatia de actor european important.
Izbucnirea tensiunilor in Macedonia a reprezentat ocazia pentru ca Romania (prin intermediul OSCE) sa fie perceputa ca un actor coerent si capabil sa gestioneze eficient o situatie delicata. Mai mult decat atat, concentrarea atentiei mass-media internationale asupra evenimentelor din Macedonia oferea sansa asigurarii unei vizibilitati gratuite si de mare acoperire.
Inainte de a analiza comportamentul reprezentantilor Romaniei in aceasta veritabila criza europeana, se impune o precizare. OSCE este un element important in planul securitatii europene, dar ramane totusi un actor de rangul doi. Chiar daca in relatiile internationale concurenta dintre institutii este acerba, OSCE nu are capacitatea si instrumentele necesare pentru a concura cu factorii majori precum NATO sau UE.
Dincolo de limitele obiective ale actiunii OSCE, activitatea Presedintiei romanesti a organizatiei in criza din Macedonia a fost si este in continuare neglijabila, iar costurile efective ale detinerii presedintiei nu sunt justificate de achizitiile minore in planul vizibilitatii si al consolidarii unei imagini pozitive.
Argumentele pentru aceasta concluzie au in vedere definirea oportunitatilor Romaniei, precum si situatiile specifice in care au fost irosite.
Oportunitatile
1. Prima oportunitate este implicita si are in vedere situatia unica in care o tara detine presedintia OSCE, iar un reprezentat al sau se afla in fruntea Adunarii Parlamentare a aceluiasi organism. Cum in orice organizatie internationala exista o permanenta tensiune intre -executiv- si -deliberativ-, detinerea de catre Romania a celor doua pozitii majore ar fi trebuit sa reprezinte sansa unei actiuni mai coerente, mai eficiente si, pe cale de consecinta, mai vizibile.
2. Declansarea conflictului din Macedonia a reprezentat ocazia pentru ca OSCE sa se activeze in domeniul sau specific de actiune. In plus, asocierea noii zone de tensiune cu evenimentele din Kosovo a crescut interesul pentru conflict, transformandu-l intr-un nou spatiu bogat in resurse imagologice.
3. A treia oportunitate se deduce din celelalte doua mentionate anterior, fiind legata de dublul statut al Romaniei: acela de tara care detine presedintia unei organizatii cu atributii directe in medierea conflictelor europene, precum si de tara direct implicata, deoarece se afla politic si goegrafic in raza principala a zonei de conflict.
-Autoflagelarea-
In pofida oportunitatilor deosebite pentru ca Romania sa promoveze cea mai coerenta si puternica actiune in mediile internationale, reprezentantii sai la OSCE, Mircea Geoana si Adrian Severin, au manifestat o fascinatie stranie de a se sicana reciproc cu fiecare ocazie. Chiar daca orientarile personale ale celor doi lideri sunt diferite, in raport cu OSCE, ei nu sunt conditionati de restrictiile de reprezentare nationala ale functionarilor internationali, avand o libertate mult mai mare de a promova interesele Romaniei. Or, raporturile tensionate dintre ei semnifica pentru Romania un veritabil efect de autoflagelare. Cu alte cuvinte, atunci cand isi fac public diferendul (vezi analiza de limbaj), atat Adrian Severin, cat si Mircea Geoana lovesc, in primul rand, in interesele Romaniei.
Reactia pasiva
Dincolo de criticile europene si laudele americane datorate orientarii diferite ale lobby-urilor, activitatea efectiva a OSCE in Macedonia a fost prea putin vizibila, realitate reliefata de faptul ca principalul purtator de mesaj al organizatiei, Mircea Geoana, nu s-a remarcat personal si activ in rezolvarea tensiunilor dintre macedoneni si albanezi. Cum vizibilitatea oricarei organizatii este foarte personalizata, lipsa lui Geoana de la negocieri sau din stirile marilor canale TV este echivalenta cu irosirea unor oportunitati mari, in primul rand, pentru Romania, dar si pentru Mircea Geoana personal.
In contextul crizei din Macedonia, Romania pare a fi ratat o prima sansa reala de a se manifesta in spatiul balcanic ca un actor regional de mare importanta. Cu toate acestea, semnalele care sugereaza ca tensiunile din Macedonia s-ar putea prelungi pentru o lunga perioada pot constitui o -sansa- nesperata pentru ca presedintia romaneasca a OSCE sa recupereze terenul pierdut. Pentru aceasta este nevoie de o strategie proactiva de actiune din care sa se distinga un set principal de vectori imagologici, care ar putea repozitiona unitar Romania in spatiul politic si comunicational european.
Din aceasta saptamana, toate analizele noastre (precum si multe alte materiale) pot fi gasite la adresa de web www.mpc.ro
