Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Plotogea Gheorghe, în vârstă de 64 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și coruperea sexuală a minorilor.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada iunie — iulie 2016, inculpatul Plotogea Gheorghe a abordat prin intermediul internetului o minoră în vârstă de 8 ani, folosindu-se de imaginea unei alte minore și profitând de naivitatea victimei, căreia i-a trimis mai multe fișiere foto și video cu caracter pornografic a determinând-o să recurgă singură la acte de natură sexuală, pe care să le fotografieze și să i le trimită.
De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că inculpatul urmărea să producă materiale pornografice cu acea minoră.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate la domiciliul inculpatului Plotogea Gheorghe, au fost indentificate și ridicate, mijloace de stocare de date informatice tip hard-disk, memory stick și telefoane mobile, iar în urma examinării, în baza mandatului de percheziție în sistem informatic emis în cauză, au fost descoperite fotografii cu caracter pornografic atât cu majori, cât și cu minori, surprinse în ipostaze cu caracter sexual explicit.
La data de 12.08.2016 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov, Gorj și Vâlcea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale Brașov.