Home Actualitate Guvernul roman schimba macazul la prima expulzare

Guvernul roman schimba macazul la prima expulzare

DISTRIBUIŢI

Guvernul de la Bucuresti nu a prezentat pana acum nici un document juridic care sa arate forma legala care a stat la baza acceptarii expulzarii din Germania a apatridului Romanov. Probabil sedinta de Guvern de astazi va lamuri si aceste aspecte, intrucat exista informatii ca subiectul va fi discutat, mai ales ca situatia lui Carol Romanov a starnit si interesul baronesei Emma Nicholson.

Otto Schily, dispus la concesii in cazul -apatrizilor adevarati-

Chiar daca autoritatile de la Bucuresti se feresc deocamdata sa arate care este intelegerea cu partea germana in situatia apatrizilor de origine romana, iata ca ministrul german de interne, Otto Schily, a facut public punctul de vedere al tarii noastre intr-o scrisoare adresata presedintelui Comisiei juridice din Bundestag, Alfred Hartenbach. Documentul, datat 4 iulie 2001, arata ca Otto Schily -a rugat landurile sa verifice daca nu cumva poate fi onorata rugamintea exprimata anterior de partea romana, ca cel putin grupei numeric destul de mica a apatrizilor adevarati, care n-au iesit in evidenta prin aspecte negative, sa i se acorde drept de sedere in Germania-. Cateva paragrafe mai incolo, ministrul german de interne arata ca -dorinta dumneavoastra si a celor vizati (n.r. – apatrizii legali) poate fi indeplinita printr-un asemenea drept de sedere, acordat grupei de apatrizi adevarati care nu s-au evidentiat prin aspecte negative-. Apatrizii adevarati la care se refera Schily sunt cei care au renuntat legal la cetatenia romana, cum e si cazul lui Carol Romanov, si care nu se afla in evidenta Politiei.

Punctul de vedere al ministrului de interne de la Berlin este intarit de pozitia dr. Gerold Lenguth, director in Ministerul federal de Interne si negociatorul-sef cu statul roman in problema apatrizilor. Intr-o scrisoare transmisa ministerelor de interne din landuri, pe 8 mai 2001, dr. Lenguth spune: -Privitor la grupa numeric relativ mica a adevaratilor apatrizi care nu s-au evidentiat negativ, rog un raspuns in scurt timp asupra pozitiei dvs. privind dorinta partii romane de a li se acorda drept de sedere. In interesul unei preluari accelerate a celorlalti apatrizi de catre Guvernul roman, personal sunt inclinat sa indeplinesc aceasta dorinta-.

Astfel, in conditiile in care partea germana inclina sa acorde drept de sedere apatrizilor adevarati pentru a urgenta procesul de expulzare a romanilor aflati ilegali in Germania, este greu de inteles tacerea oficialilor de la Bucuresti.

Cazul apatridului de la Otopeni, subiect de lucru pentru Guvern

Conform informatiilor noastre, situatia apatridului Carol Romanov va fi discutata in cadrul sedintei de Guvern de astazi, desi ministrul Serban Mihailescu aprecia la inceputul saptamanii ca nu e cazul sa intervina Executivul in aceasta problema. La cabinetul premierului Adrian Nastase a ajuns de altfel, in cursul zilei de ieri, un memoriu depus de avocatul Aurelian Pavelescu.

Pentru Adrian Nastase este o sarcina destul de dificila rezolvarea cazului Romanov deoarece, in iunie 1998, declara, in cadrul emisiunii -Dialoguri fara frontiere- difuzata de TVR International, ca -cineva care nu mai are o legatura de cetatenie cu un anumit stat nu mai poate fi fortat sa mearga in statul respectiv-. De asemenea, Nastase aprecia la vremea aceea ca, -deoarece nu mai exista nici o legatura juridica, nu mai exista nici o justificare pentru ca readmisia sa functioneze spre statul roman-.

Emma Nicholson, sensibila la situatia lui Romanov

Probabil Guvernul Nastase si-a schimbat optica dupa ce baroneasa Emma Nicholson s-a aratat interesata de soarta apatridului care sta de mai bine de o saptamana in zona neutra a Aeroportului Otopeni. Intr-un interviu acordat BBC, raportorul special pentru Romania a declarat ca a cerut Birourilor roman si german al Inaltului Comisariat pentru Refugiati sa intervina in cazul Carol Romanov. Ea a afirmat ca spera ca Guvernul german sa nu recurga la expulzarea celor 800 de apatrizi, fosti cetateni romani, si ca -pana la urma se va gasi o solutie amiabila-. Emma Nicholson considera ca Guvernul roman este autorizat sa intrebe autoritatile germane de ce au inceput repatrierea apatrizilor care au locuri stabile de munca si nu i-au trimis in Romania pe cei care incalca legile germane.

Daniela Romanov, incurajata sa-si convinga sotul sa intre in Romania

Autoritatile romane i-au inlesnit Danielei Romanov, sotia apatridului Carol Romanov, o intalnire de aproape 48 de ore cu sotul sau. Sosita cu avionul de la Timisoara, sotia lui Romanov a fost incurajata de catre autoritati sa-l convinga pe sotul sau ca nu are nici o sansa sa se reintoarca in Germania. -De la scara avionului si pana la aeroport au incercat sa-mi insufle ideea ca rezistenta sotului meu e inutila si ca demersul lui nu are nici o sansa-, ne-a declarat in exclusivitate Daniela Romanov. Numai ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, sotia lui Romanov fiind decisa sa-si sprijine barbatul in tot ceea ce face, fapt ce -i-a socat-, dupa cum sustine Daniela Romanov. -Sotul meu si-a intrecut limitele si mizam pe reusita-, a declarat optimista doamna Romanov. In opinia sa, autoritatile romane -incearca sa-l agaseze pe Carol, in speranta ca va ceda si se va resemna, dar cred cu tarie ca acest lucru nu se va intampla, pentru ca dreptatea este de partea noastra-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.