Home Actualitate Reținuți pentru contrabandă cu țigări

Reținuți pentru contrabandă cu țigări

DISTRIBUIŢI

Polițiștii din Suceava au ridicat aproape 130.000 de țigări de contrabandă, care erau transportate într-un compartiment artizanal confecționat, în portbagajul unui autoturism. țigările au fost confiscate, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cei doi bărbați care le dețineau au fost reținuți.

La data de 24 august a.c., polițiștii de la Poliția Municipiului Vatra Dornei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de un bărbat, de 24 de ani, în care se afla ca pasager un alt bărbat, de 28 de ani, ambii din județul Mehedinți.

În urma controlului, în portbagajul autoturismului și într-un compartiment artizanal confecționat, polițiștii au identificat 129.520 de țigări netimbrate, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

Țigările, în valoare de 64.760 de lei, au fost confiscate, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 6.000 de euro, a fost indisponibilizat.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, fiind încarcerați în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, urmând a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.