Participantii la Forumul Deschis pentru Promovarea Turismului in Bucovina, program finantat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economica si Dezvoltare, care s-a desfasurat la sfarsitul saptamanii, la Suceava, au stabilit constituirea unui consortiu judetean pentru promovarea turismului in Bucovina cu sprijin logistic german, a anuntat, sambata, vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, Dragos Danubianu.
Danubianu a spus ca acest program, realizat de Societatea germana pentru cooperare tehnica, este sustinut de Guvernul federal german in cadrul Programului de sprijinire a alinierii economiei Romaniei la cerintele Uniunii Europene.
-Pentru judetul Suceava, principala cale de dezvoltare durabila o reprezinta turismul. In ciuda posibilitatilor formidabile pentru turism, aceasta ramura ocupa abia locul al treilea in economia judetului, dupa prelucrarea lemnului si industria alimentara, ceea ce ne nemultumeste-, a spus vicepresedintele CJ Suceava.
El a afirmat ca autoritatile judetene deruleaza, in prezent, proiecte importante in domeniul infrastructurii, cum ar fi alimentari cu apa potabila si aductiuni de gaze naturale in zone rurale, precum si reabilitarea si constructia de drumuri, ceea ce va face posibila dezvoltarea turismului in zona.
Danubianu a mai spus ca viitorul consortiu judetean de promovare a turismului in Bucovina va urmari activitatea turistica din judet si va propune solutii si programe pentru dezvoltarea acestui sector. -Constituirea acestui consortiu, din care fac parte autoritati judetene, agentii de turism si proprietarii de hoteluri si pensiuni agroturistice, constituie o sansa pentru dezvoltarea turismului in judet-, a spus Danubianu.
Prezent la lucrarile forumului, secretarul de stat in Ministerul Turismului, Alin Burcea, a anuntat ca Ministerul Turismului va prezenta, in viitor, Bucovina ca un produs turistic de sine statator. El a afirmat ca acest produs turistic trebuie -bine pregatit-, dupa care urmeaza sa fie prezentat in cadrul targurilor de turism. -Foarte multa lume face proiecte pentru Bucovina si cred ca acestea trebuie coagulate-, a spus Burcea.
El a apreciat faptul ca in judet, pe langa hoteluri, sunt aproximativ 300 de pensiuni agroturistice, din care majoritatea ofera conditii foarte bune pentru turisti. -Cred ca trebuie aduse in zona agentiile turistice din Bucuresti pentru ca doar doua-trei cunosc zona, iar restul vorbesc fara acoperire-, a spus Burcea, care a anuntat ca in toamna acestui an doreste sa organizeze, la Suceava, o intalnire a reprezentantilor agentiilor de turism importante.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane