Home Economic-Financiar Comisia Europeana a eliberat jumatate din fondurile RICOP

Comisia Europeana a eliberat jumatate din fondurile RICOP

DISTRIBUIŢI


Comisia Europeana a aprobat, vineri, utilizarea de catre Guvernul Romaniei a 50% din fondurile Programului RICOP, respectiv aproape 41 milioane de euro, informeaza un comunicat al Ministerului Finantelor.

Fondurile vor fi utilizate pentru rambursarea partiala a platilor compensatorii si pentru componentele de granturi aferente masurilor de ocupare a fortei de munca si celor de atenuare a impactului social, pentru lucrarile publice si finantarea intreprinderilor mici si mijlocii.

-Aprobarea utilizarii fondurilor a fost posibila ca urmare a progresului inregistrat de actualul Guvern prin semnarea contractului de privatizare a Combinatului Sidex Galati, in indeplinirea conditionalitatilor legate de restructurarea si/sau privatizarea intreprinderilor incluse in Planul de restructurare RICOP-, se arata in comunicat.

Autoritatile romane si reprezentanti ai UE au negociat, in cursul lunii iunie, modalitatile de deblocare a fondurilor acordate de uniune prin intermediul Programului RICOP, in valoare de 100 milioane de euro.

Concluzia negocierilor a fost ca UE va acorda 50% din fonduri in momentul in care Romania inregistreaza un progres semnificativ in domeniul privatizarii, iar pentru celelalte 50 milioane de euro Guvernul a obtinut o prelungire a termenului pana la care societatile incluse in RICOP pot fi privatizate, si anume data de 31 martie 2002.

Programul RICOP este finantat de Uniunea Europeana din fonduri PHARE, cu 100 milioane de euro, pentru crearea de noi locuri de munca si reconversie profesionala a fortei de munca disponibilizate in urma restructurarii si privatizarii intreprinderilor cu capital majoritar de stat, generatoare de pierderi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.