În urma rectificării bugetare despre care am relatat pe larg, statistic, în ediția noastră de ieri, a reieșit încă un paradox din cele pe care economia noastră veșnic în tranziție nu mai contenește să ni le servească.
Incapacitatea guvernamentală, a majorității aparatelor ministeriale, poate salva bugetul făcându-i viața mai ușoară atât ministrului Finanțelor, cât și guvernatorului BNR. Aflate cu biciul Comisiei Europene deasupra capului și sub multiple anchete având drept cauze deturnarea de fonduri comunitare, autoritățile de la București au devenit ceva mai reticente la a arunca bani pe proiecte în orice condiții, doar de dragul de a cheltui. Sigur, dacă clientela politică o cere, nu se precupețește niciun efort (a se citi: niciun ban), chiar dacă asta înseamnă să plătești șase milioane pe un bec sau două milioane pe o lumânare.
Cum echilibrul bugetar este pe marginea prăpastiei, iar inflația are vânt în pânze, oficialii de pe Apolodor 13 au luat tot ce nu au fost în stare să cheltuie mulți miniștri în primele nouă luni și au realocat banii pentru acoperirea promisiunilor electorale. Stăm și ne gândim acum ce s-ar fi întâmplat dacă miniștri precum Adomniței, Meleșcanu sau Nicolăescu ar fi fost în stare să pună și în practică furibundele proiecte cu iz electoral cu care ne otrăvesc zilnic de dincolo de marele ecran. De unde ar fi scos Vosganian banii pentru acoperirea promisiunilor șefului său Tăriceanu? Că un CARITAS sau GERALD sau FNI nu mai există să "multiplici" banii peste noapte, iar Isărescu nu ar fi accelerat în niciun caz tiparnița de bani.
Faptul că românii nu știu să facă proiecte fezabile fusese demonstrat și anterior, prin faptul că firmele indigene nu sunt în stare să reinvestească și să se dezvolte, ele preferând economiile de la bănci, mâncate de carii inflației.
