Ieri, în ultima zi de vară, globul de sticlă în care trăia liniștită ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, a crăpat. Surse concordante ne-au declarat că Directorul General al Administrației Naționale Apele Române, Nicolae Bărbieru a fost convocat la minister unde a avut loc o ședință furtunoasă la care au participat ministrul Palmer, secretarul de stat Olimpia Negru, responsabili din minister pe probleme de ape, juridic și personal. Marele absent a fost eminența din ANAR, Relu Adam, director de Resurse Umane. După două ore de ședință încrâncenată, ministrul Palmer a plecat a ședința de Guvern după ce a dispus (vă dați seama cum a băgat-o în priză Cioloș?) ca toată lumea să rămână în sala de ședințe până revine ea.
Patru ore au așteptat-o șefii din minister cu Bărbieru. Șeful ANAR îi tot dădea raportul lui Adam care, la rândul lui, încerca să calmeze spiritele printre șefii din Administrațiile Bazinale, numiți politic, care aflaseră de ședință și care se temeau că vor fi schimbați chiar înainte de alegeri. Premierul Cioloș s-ar fi supărat pentru că angajații din teritoriu au ajuns să depună memorii la cancelaria primului-ministru despre jafurile din bani publici la „Apele române” pentru că nimeni de la centru și din minister nu ia nicio măsură și plângerile sunt lăsate în nelucrare șase luni pentru ca o sancțiune disciplinară să nu mai poată fi aplicată. În plus premierul și-a pierdut răbdarea după ce a aflat din presă că cei care sesizează neregulile și ilegalitățile sunt hăituiți de șefi. Surse guvernamentale ne-au declarat că premierul i-ar fi cerut lui Palmer să-și imagineze că toate ministerele ar ignora plângerile din teritoriu ca domnia sa și mii de funcționari ar urma să se adreseze mai sus, la premier. Cioloș i-a cerut lui Palmer să rezolve problemele din Apele Române și până joi, 01 septembrie, seara să îi prezinte măsurile pe care urmează să le ia.
Palmer s-a întors nervoasă la minister unde ședința a continuat cu un ministru schimbat cu 180 de grade, a cerut să i se prezinte de urgență situații din toată țara despre consumurile incredibil de mari de combustibil din instituții, verificarea foilor de parcurs întocmite cu orele de ieșire și intrare a mașinilor pe porțile ABA-urilor și ar fi cerut rapoarte scrise de la Directorii ABA că angajații din instituție nu muncesc la construcțiile șefilor sau ale altor persoane fizice și juridice în timp ce sunt pontați la ABA.
Astăzi urmează ca Bărbieru să îi comunice ministrului când îi prezintă rapoartele.
Hai doamna ministru că apele și pădurile sunt bogația noastră cea mai de preț. Arată-ne că îți iubești țara!
Home Actualitate Ședință furtunoasă la Ministerul Mediului cu șeful Apelor Române, la solicitarea premierului...