Investitorii s-au săturat de capriciile economiei mioritice și scot moneda națională din portofoliu, deși randamentele care le stau la dispoziție pe piața monetară sunt ridicate.
Ca și în cazul dolarului, neîncrederea este cuvântul de ordine printre brokeri, care dau constant ordine de cumpărare pentru euro, ceea ce a făcut ca o unitate din moneda comunitară să sară deja de 3,5 lei încă din dimineața zilei de ieri. Către finalul zilei, cotația medie anunțată de BNR a fost de 3,53 lei/euro. Numai premierul nu aflase acest lucru, el declarându-se fericit că un euro va atinge 3,5 lei, spre satisfacția exportatorilor și oful importatorilor.
Pe o piață normală, o declarație a unui oficial de asemenea rang ar fi zdruncinat piața, numai că la noi nu s-a simțit nimic. Sau, probabil, au și brokerii lista lor cu persoane al căror cuvânt chiar contează.
Cam aceeași situație nefastă se remarcă și în cazul dolarului american, care pierde teren constant în fața monedei comunitare. Pragul psihologic de 1,5 este aproape, și există oficiali care nu exclud nici cotații euro/dolar de 1,6 în scurt timp.
Euro ar putea crește până la 1,60 dolari, a declarat un consilier al Guvernului german, Peter Bofinger, adăugând că politicile intervenționiste pe piața valutară ar putea avea succes, informează Reuters.
"Există cu siguranță potențialul ca moneda unică europeană să se aprecieze până la 1,60 dolari/euro", a declarat Peter Bofinger, unul dintre așa-numiții "înțelepți" ce consiliază Guvernul german în probleme economice.
Moneda europeană s-a apreciat până la valoarea maximă istorică de 1,48 dolari/euro, în creștere cu 0,9%, potrivit datelor Reuters, după ce statisticile au arătat că numărul de autorizații de construire de locuințe în Statele Unite ale Americii a scăzut în octombrie cu 6,6%, până la cel mai mic nivel din ultimii 14 ani.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane