Home Social Portul Constanta scapa de epave

Portul Constanta scapa de epave

DISTRIBUIŢI

Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime a decis sa elibereze bazinul portuar de epavele care blocheaza activitatea in zona. De exemplu, epava -Fuxsia- se afla exact in zona in care va fi amenajat terminalul de barje, iar lucrarile de dragare a acvatoriului includ si portiunea in care este scufundata nava. Cargoul de marfuri generale -Fuxsia- a fost construit in anul 1956. Cu un tonaj de 12.071 TDW si o lungime de 148 metri, nava panameza era incarcata cu carbid in momentul producerii dezastrului. Pe data de 4 februarie 1977, cargoul se afla in dana 59 a Portului Constanta, moment in care magazia 4 a explodat din cauza degajarilor de acetilena. Explozia a distrus puntea, bordajele si tunelul liniei axiale si a avariat coca navei. Legislatia din acea perioada prevedea sa se astepte, timp de sase luni de la scufundare, ca armatorul sa isi recupereze singur nava. Deoarece armatorul a dat bir cu fugitii, pe 28 octombrie 1977, -Fuxsia- a fost ranfluata si remorcata in actuala zona de constructie a insulei, la sud de digul de adapostire. In decembrie 1977, o furtuna puternica a reusit sa rupa nava in zona magaziei 4 si, astfel, -Fuxsia- a intrat din nou la apa.

Cargoul panamez -Anastasia-, construit in 1944, cu o lungime de 135 metri si un tonaj de 10.940 TDW, a intrat in Portul Constanta la inceputul lunii ianuarie 1969. O manevra gresita sau, poate, intentionata a comandantului a reusit sa puna nava pe o limba de nisip intr-o zona pustie la acea vreme, respectiv in bazinul actualului cheu fluvial, intre danele 99 si 100. Imediat dupa naufragiu, la bord a avut loc un incendiu, iar nava a ars in intregime. Armatorul -Tarsiano Compania Naviera- S.A. Panama a incasat asigurarea si apoi si-a declarat falimentul, epava cargoului fiind astfel abandonata. Autoritatile romane nu au incercat pana in prezent sa ranflueze epavele. Daca in cazul navei -Fuxsia- se estimeaza ca ar putea fi recuperate, in vederea valorificarii, circa 1.877 tone de fier vechi, -Anastasia- nu mai poate oferi decat aproximativ 800 tone de fier vechi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.