Asociaţia “Forumul Judecătorilor din România” a transmis presei un comunicat privind lipsa de transparenţă care a caracterizat procesul decizional al aprobării O.U.G. nr. 43/2016 și potențialul viciu de neconstituționalitate al acestui act normativ. Neconstituționalitatea unei ordonanțe de urgență poate fi invocată la Curtea Constituțională doar de Avocatul Poporului, funcție ocupată în prezent de Victor Ciorbea. Rămâne de văzut dacă acesta va acționa așa cum ar dori o parte a personalului bugetar.
Iată comunicatul:
„I. Situaţia de fapt
Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere diferenţele salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea limitată prin legi anuale de salarizare, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea acestor inechităţi.
Astfel, a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.
Această intervenție legislativă a fost una firească, absolut necesară faţă de realităţile din sistemul bugetar, întrucât ea are drept scop evitarea discriminărilor salariale între titularii funcţiilor publice salarizate potrivit Legii-cadru nr.284/2010, cu consecinţa egalizării, la nivelul cel mai înalt în plată, a drepturilor salariale ale persoanelor aflate în situaţii similare în cadrul aceluiaşi ordonator de credite.
Că este aşa, reiese chiar din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016. Se reține că, în funcție de conjunctura macro-economică și de contextul politic de moment, salariile au fost majorate, ”înghețate” sau reduse, în ansamblu sau numai pentru anumite categorii de personal sau sectoare, ceea ce a făcut ca în sistemul public de salarizare să apară o serie de disfuncționalități, cum ar fi: niveluri diferite de salarizare pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, în cadrul aceleiași instituții ori în instituții de acelaşi fel din cadrul unui sector; salarii egale pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, dar cu vechime în muncă diferită. Totodată, din cauza lipsei de date privind salariile în plată ale personalului bugetar, nu au putut fi identificate toate disfuncționalitățile salariale existente și nu a putut fi evaluat impactul financiar al posibilelor măsuri pentru toate familiile ocupaționale.
În urma tendinței ordonatorilor principali de credite din sistemul judiciar de a aplica neunitar dispozițiile legale, asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor au solicitat aplicarea nediscriminatorie a O.U.G. nr. 20/2016, prin memorii adresate Guvernului României, Ministerului Justiţiei și Consiliului Superior al Magistraturii.1
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în şedinţa din 23 august 2016, că dispoziţiile O.U.G. nr.20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, sunt aplicabile şi familiei ocupaţionale „Justiţie”.
Prin urmare, Plenul Consiliului a adoptat o hotărâre de principiu prin care recomandă ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziţii legale, să aibă în vedere principiul de drept menţionat în Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 şi în cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată şi completată prin O.U.G nr. 20/2016, în sensul eliminării discrepanţelor salariale existente în sistemul judiciar, astfel încât personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea.2
În acest sens, aplicarea O.U.G. nr. 20/2016 ar fi presupus compararea veniturilor persoanelor aflate în situaţii profesionale similare şi egalizarea veniturilor, pentru situaţii profesionale similare, la nivelul celei mai mari indemnizaţii.
Cele mai ridicate indemnizaţii existente în sistem, erau cunoscute de Guvern, acesta fiind centralizatorul acestor informaţii, şi se regăseau în cazul mai multor magistraţi, judecători şi procurori, care obţinuseră recunoaşterea indexarea valorii de referință sectoriale, prin hotărâre judecătorească dată în aplicarea unor legi în vigoare, cu aplicabilitate generală, tot la fel cum şi alte categorii sociale (profesori, funcţionari publici, persoane din sistemul de apărare şi ordine publică etc.) au obţinut, tot prin hotărâre judecătorească, în domeniul lor de activitate, salarii / solde mărite.
Contrar poziției exprimate de Consiliul Superior al Magistraturii, Guvernul României a refuzat punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în forma indicată de OUG nr. 20/2016 şi a adoptat O.U.G. nr. 43/2016 prin care, în esenţă, a exclus retroactiv din sistemul de raportare pentru stabilirea celei mai mari indemnizaţii, tocmai pe acele indemnizaţii care fuseseră stabilite ca urmare a efectului unor hotărâri judecătoreşti.
Procedând astfel, egalizarea salarială vizată de Guvern, potrivit principiului „la muncă egală, salarizare egală” ar trebui să conducă, prin interpretarea bizară a Executivului, la păstrarea inechităţilor.
Guvernul intenţionează prin respectivul act normativ, ca persoanele care au obţinut anterior recunoaşterea unor indemnizaţii mărite prin hotărâre judecătorească, să beneficieze în continuare de venituri mai mari decât colegii lor, aflaţi în situaţii similare, dar care nu au apelat la instanţe, scopul legislaţiei în discuţie, de a egaliza veniturile la muncă egală, fiind astfel ratat complet.
II. Critica opţiunii legislative a Guvernului
A. Consideraţii cu caracter general
Asociaţia profesională „Forumul Judecătorilor din România” reaminteşte că ceea ce solicită corpul magistraţilor este o interpretare corectă şi nediscriminatorie a legislaţiei în discuţie, respectiv o egalizare reală a veniturilor în raport cu toţi judecătorii şi procurorii caracterizaţi de aceleaşi elemente de reper (grad profesional, vechime în muncă, vechime în magistratură), iar nu creşterea veniturilor, aşa cum incorect a fost diseminată ideea în spaţiul public.
Considerăm inacceptabil şi respingem punctul de vedere al Guvernului, exprimat prin ministrul muncii în conferinţa de presă care a urmat şedinţei Guvernului din 31.08.2016, în care s-a regăsit de mai multe ori invocată acuzaţia de rea-credinţă în interpretarea textului iniţial al O.U.G. nr. 20/2016, acuzaţie îndreptată către corpul magistraţilor şi în special către asociaţiile de magistraţi legal constituite, susţinute de cei aproximativ 2000 de magistraţi care sprijină demersul, şi confirmate de Consiliul Superior al Magistraturii3, ca organ colegial, de Procurorul General al României4, de preşedinţii curţilor de apel din ţară5 şi de magistraţii din cadrul Inspecţiei Judiciare.
Acuzarea corpului magistraţilor de rea-credinţă plasează Guvernul, din punct de vedere al percepţiei, într-o lumină opusă, a bunei-credinţe.
Or, reamintim că politica salarială făcută de Guvern de-a lungul timpului a fost în repetate rânduri sancţionată pentru nelegalitate6, acest lucru fiind cunoscut de aproape fiecare dintre categoriile sociale salarizate din fonduri publice, fie că vorbim de funcţionari publici, fie că vorbim de profesori, de personalul din sistemul de ordine publică şi apărare etc.
„Reaua-credinţă” despre care vorbeşte Guvernul s-a manifestat la corpul magistraţilor în sensul aplicării legii şi în sensul corectării inechităţilor şi nelegalităţilor care au afectat diferite categorii sociale.
În acelaşi cadru, respingem ca inacceptabile afirmaţiile neloiale şi neadevărate ale Guvernului, vehiculate cu uşurinţă de ministrul muncii în conferinţa de presă, precum referirile la presupuse venituri de peste 10.000 de lei, incorecte faţă de marea masă a magistraţilor, cu atât mai mult cu cât ele sunt perfect cunoscute la nivelul ministerului muncii.
De asemenea, considerăm inacceptabilă lipsa de transparenţă care a caracterizat procesul decizional al aprobării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în absenţa respectării celor mai elementare norme de dialog instituţional şi curtoazie.
În măsura în care cultura instituţională nu a permis încă asimilarea principiilor constituţionale, trebuie reamintit că puterea judecătorească reprezintă o putere distinctă în stat, egală cu puterile legislativă şi executivă, iar corpul magistraţilor solicită ca aceasta să fie tratată ca atare.
Lipsa oricărui dialog la adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 43/2016, asociată cu atitudinea profesoral ameninţătoare a Guvernului, prin ministrul muncii, reprezintă atitudini inacceptabile într-un stat de drept caracterizat de separaţia puterilor în stat.
B. Cu privire la ignorarea hotărârilor judecătoreşti în procesul de egalizare a veniturilor
Asociaţia profesională „Forumul Judecătorilor din România” atrage atenția asupra acestui precedent extrem de grav, de a exclude în mod expres, printr-un act normativ, efectele unor hotărâri judecătorești, tocmai pe motiv că acestea nu ar fi ele însele expresia actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Intenția Guvernului, exprimată tranșant în Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 43/2016, de a lua în „considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,întrucât personalul plătit din fonduri publice beneficiază de drepturi salariale prevăzute de actele normative privind salarizarea, fără a punea pretinde în lipsa unor dispoziţii legale, alte drepturi, hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unor litigii şi care produc doar efecte relative neputând fi avute în vedere la stabilirea nivelului de salarizare (maxim) pentru funcții similare” contravine dispozițiilor constituționale potrivit cărora Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
Forţa hotărârilor judecătoreşti reprezintă însăşi esenţa activităţii de înfăptuire a justiţiei, acesta reprezentând un principiu elementar al oricărui sistem de drept democratic şi o condiţie necesară a statului de drept.
După cum spunea Lordul David Edmond Neuberger, preşedintele Curţii Supreme a Regatului Unit al Marii Britanii, “nu există justiţie fără hotărârea judecătorească”.
În România, Puterea Judecătorească recunoaşte nu doar la nivel de doctrină acest principiu de drept, ci şi la nivelul jurisprudenţei.
În contextul adoptării O.U.G. nr. 43/2016 rămâne totuşi de discutat dacă acest lucru este valabil şi pentru Executiv.
Cu titlu de exemplu, arătăm că în jurisprudenţa sa constantă (a se vedea decizia nr.1017 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 567 din 14.08.2009), Curtea Constituțională a reținut că:
„[…] problemele ce ţin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de lege, revin instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art.126 alin. (1) din Constituţie, care prevede că „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, iar nu instanţei de contencios constituţional. Astfel, instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuţie sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanţei de judecată poate fi atacată la instanţa superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art.126 alin.(3), dă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti”.
Fiind sesizată de Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii pentru a soluţiona conflictul juridic creat între autorităţile statului Curtea Constituţională a mai stabilit, în decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 9 decembrie 2013, următoarele:
„Înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească – desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare – reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei.
Hotărârea judecătorească fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a tranşat deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunţării, iar după rămânerea irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională.
Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu, reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei”.
Sensul art. 124 alin. (1) din Constituţie este acela că organele care înfăptuiesc justiţia şi care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, sunt instanţele judecătoreşti trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice şi juridice în sfera publică şi în circuitul civil. Dispoziţia constituţională consacră principiul legalităţii actului de justiţie şi trebuie corelată cu prevederea art. 16 alin. (2) din Constituţie care prevede că „Nimeni nu este mai presus de lege” şi cu cea a art. 124 alin. (3) din Constituţie, care prevede alte două principii constituţionale: independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii.
Excluderea expresă din sfera legalității a tuturor hotărârilor judecătoreşti, a căror autoritate de lucru judecat determină prezumția că dezlegarea problemei de drept izvorăşte din normele legale (prin esență actul jurisdicțional presupunând interpretarea și aplicarea legii la situația de fapt stabilită), și a căror forţă executorie derivă tot din lege, este de natură a afecta un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art.1 alin. (4) din Legea fundamentală.
Hotărârile judecătoreşti excluse prin O.U.G. nr. 43/2016, din sistemul de stabilire a celei mai mari indemnizaţii, sunt hotărâri judecătoreşti date în aplicarea unor legi, acestea din urmă având la rândul lor, aplicabilitate generală.
Hotărârile judecătoreşti în discuţie se deosebesc categoric de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat, în considerarea îndeplinirii unor condiţii distincte).
Ținând seama de considerentele de principiu expuse, subliniem din nou că excluderea hotărârilor judecătorești din sfera elementelor în funcție de care se determină „nivelul maxim aflat în plată” (noțiune expres folosită în art. 31 alin. 13 din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016) și interpretarea restrictivă a noțiunii de „drepturi salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice” ar conduce la ignorarea din ordinea juridică a situațiilor în care legea, cu aplicabilitate generală, a fost aplicată în favoarea unor persoane prin hotărâri judecătorești.
Scopul interpretării unei norme juridice constă în a vedea care este sfera situațiilor de fapt concrete la care norma juridica respectiva se refera și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme. Interpretarea legii civile fiind o etapă în procesul aplicării legii civile, conținutul interpretării într-un astfel de caz constă tocmai in stabilirea sensului vointei legiuitorului, exprimata in normele de drept civil.
Orice lege poate fi depășită de dinamica vieții, apărând situații care nu au fost avute în vedere de legiuitor la data adoptării ei, punându-se problema de a ști dacă situatia ivită poate fi încadrată sau nu in ipoteza normei de drept civil aplicabilă. Acesta este atributul exclusiv al instanței de judecată, care dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuţie sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii.
Este evident că hotărârile judecătorești produc efecte relative (inter partes litigantes), însă ipoteza actelor normative în cauză nu este de a oferi și altor persoane posibilitatea legală de a executa în favoarea patrimoniului propriu hotărârile judecătorești prin care au fost recunoscute anumite drepturi salariale altor persoane, ci de a elimina inechitățile constând în existența unor niveluri diferite de salarizare („aflate în plată”) pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, în cadrul aceleiași instituții ori în instituții de acelaşi fel din cadrul unui sector.
Or, dezideratul de a elimina inechitățile rezultate din acte normative nu poate fi atins printr-o restricție precum excluderea din ordinea juridică a statului de drept a situațiilor în care aceleași acte normative au fost interpretate și aplicate prin hotărâri judecătorești, ce continuă să producă efecte asupra indemnizațiilor „aflate în plată”, deoarece ar constitui o negare a bunei funcţionări a justiţiei, împrejurare ce este de natură a genera prin ea însăși un tratament juridic diferit aplicabil unor persoane aflate în situații similare sau analoage, ceea ce contravine principiului egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art.16 din Constituție.
C. Cu privire la problema discriminării / inechităților determinate de aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 43/2016 şi cu privire la retroactivitatea acestui act normativ
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr.57/2015, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin O.U.G. nr. 20/2016 s-a introdus un nou articol în cuprinsul O.U.G. nr. 57/2015, respectiv art. 3 ind. 1 care, la alin. 1 prevede că, prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Prin urmare, aplicând actul reparator din perspectivă salarială, ordonatorii de credite ar fi trebuit să emită noi ordine de salarizare care să corespundă raţiunii de egalizare, în interesul salariatului, a câştigurilor de natură salarială.
Trebuie subliniat că art. 3 ind. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 20/2016, nu se referea la coeficienţi de ierarhizare şi nici la valori de referinţă, întrucât acestea nici nu au fost aplicate, după cum reiese chiar din primul paragraf al preambulului celei din urmă Ordonanţe de urgenţă.
Elementul de referinţă în îndreptarea discrepanţei salariale îl constituie, astfel cum rezultă expressis verbis din cuprinsul acestei dispoziţii legale cuantumul salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare care, pentru a atrage aplicarea actului reparator, trebuie să fie mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate.
„Egalizarea” constă, conform aceluiaşi articol, în stabilirea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă titularul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
În cadrul aceluiaşi ordonator de credite, respectiv Ministerul Justiţiei, există judecători cărora li s-a recunoscut, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, dreptul la majorarea indemnizaţiilor de bază cu indexările de 5%, 2% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, sume puse în plată prin emiterea corespunzătoare a unor ordine de salarizare, încă din anul 2011.
Toate aceste repere au fost luate în considerare, în mod corect, cu ocazia emiterii unor ordine de salarizare de către alţi ordonatori principali de credite din domeniul justiţiei.
Astfel, cel puțin în cadrul Inspecției Judiciare și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost emise ordine pentru salarizarea în conformitate cu cele expuse mai sus.
De altfel, Ministerul Justiţiei nici nu a contrazis o astfel de interpretare.
În măsura în care acesta considera că o atare interpretare nu e corectă, atunci nu exista niciun motiv pentru a modifica legislaţia.
Or, ulterior, la mai bine de o lună după publicarea O.U.G. nr. 20/2016, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 43/2016 (31.08.2016) prin care a dorit să excludă în mod expres hotărârile judecătoreşti din sistemul de referinţă pentru stabilirea celei mai mari indemnizaţii.
Din acest punct de vedere, trebuie observat că, în urma publicării O.U.G. nr. 20/2016, de la data de 09.06.2016, toţi magistraţii au fost puşi într-o situaţie identică la nivel legislativ, respectiv aceea de a avea indemnizaţiile egale cu cele de la cel mai înalt nivel existent, respectiv nivelul celor care, prin hotărâre judecătorească, aveau incluse şi indexările corespunzătoare O.G. nr. 10/2007.
Acest drept s-a născut în patrimoniul magistraţilor de la data de 09.06.2016, data publicării O.U.G. nr. 20/2016, chiar dacă, din cauza procedurilor în materie bugetară la nivelul ordonatorului de credite, niciun magistrat nu a primit în fapt sumele egalizate la nivelul celei mai înalte indemnizaţii în plată.
Prin adoptarea O.U.G. nr. 43/2016, la data de 31.08.2016, Guvernul a intervenit, retroactiv, pentru a exclude din sistemul de referinţă pentru egalizarea indemnizaţiilor, acele indemnizaţii care conţineau şi drepturi stabilite prin hotărâre judecătorească.
Or, această normă retroactivă are, ca efect principal, tăierea unui drept deja existent în patrimoniul magistraţilor de la data de 9 iunie 2016 (data publicării O.U.G. nr. 20/2016).
Procedând astfel, O.U.G. nr. 43/2016 acţionează retroactiv, contrar dispoziţiilor art. 15 din Constituţia României, republicată, dar creează şi o stare de discriminare inacceptabilă, contrar dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României, republicată, deoarece nu se poate accepta că un drept deja câştigat ar urma să fie luat înapoi, deşi fusese acordat în mod legitim, în considerarea unui enunţat nobil principiu al „egalităţii plăţii la muncă egală”, pentru simplul motiv că, anterior, respectiva persoană nu fusese implicată într-un proces în urma căruia să aibă indemnizaţia mărită.
III. REVENDICĂRI
Reamintind că starea de subfinanţare a sistemului judiciar, neplata drepturilor salariale restante, inechităţile din sistemul de salarizare, refuzul puterii executive de a renunţa la pârghiile financiare privind instanţele judecătoreşti, prin trecerea administrării bugetului acestora la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestarea tot mai frecventă a celor mai importante elemente privind statutul judecătorilor şi procurorilor, având în vedere principiile expuse anterior, precum şi constatările legate de bugetul justiţiei, Asociaţia profesională „Forumul Judecătorilor din România” solicită în continuare eliminarea discrepanţelor salariale din cadrul sistemului judiciar, urmând a acţiona pentru identificarea căilor legale de înlăturare a acestora, inclusiv prin sesizarea Curții Constituționale, prin intermediul titularilor dreptului la acțiune, cu o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională sau, după caz, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 43/2016.”
ASOCIAŢIA FORUMUL JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA
Foto: formuljudecatorilor.ro
