Home Social Asteptarile salariatilor din Apele Romane de la Consiliul liderilor din Federatia AQUAROM

Asteptarile salariatilor din Apele Romane de la Consiliul liderilor din Federatia AQUAROM

DISTRIBUIŢI

De luni pana miercuri, la sediul ABA Dobrogea Litoral, se vor desfasura lucrarile Federatiei Sindicatelor Democratice AQUAROM a mai bine de jumatate din salariatii Administratiei Nationale “Apele Romane”, cuprinsi in 9 din cele 11 ABA-uri din tara.

Anterior acestei sedinte, in perioada 1-4 septembrie, au avut loc tot pe litoral, lucrarile Consiliului National al Confederatiei Democratice din Romania – C.S.D.R., la care au participat si reprezentantii federatiei Sindicale AQUAROM.

Sperantele salariatilor din aceasta institutie se indreapta cu incredere spre liderii lor, care au sansa de a solicita in cadrul prevederilor legale conferite de Legea Dialogului Social nr.62/2011 actualizata, masuri ferme din partea conducerii acestei Administratii publice , marcate in ultima perioada de puternice scandaluri prvind sistemul de management, atat al unor conducatori ai institutiei centrale, cat si a unora din cei ai unor institutii subordonate – Administratiile Bazinale de Apa. Amintim aici pe sefii ABA Olt, Prut Barlad, Dobrogea Litoral, Mures, Banat, etc.

Fraudele svarsite in mod continuat de unii sefi din Apele Romane, devoalate de multi salariati, de rapoarte ale Curtii de Conturi, ale Ministerului Mediului Apelor si Padurilor, de Prefecturi, de deputati din Parlamentul Romaniei, de organele de ancheta judiciara, au slabit mult increderea salariatilor in conducatorii sai, atata timp cat cei ce s-au opus subscrierii la aceste ilegalitati, au fost indepartati abuziv din institutie, ori se afla in curs proceduri de eliminare abuziva a acestora, pe principiul “cine nu e cu noi e impotriva noastra”.

Salariatii Apelor Romane din intraga tara asteapta cu incredere ca liderii lor, mandatati de aceasta data sa nu se intoarca de la sedinta organizata pe litoral, fara rezultate concrete privind activitatea viitoare, stabilndu-se coordonatele precise ale discutiilor si negocierilor cu directorul general al Apelor Romane – Nicolae Barbieru, director care are ocazia, poate pentru ultima data, inainte de a fi acaparat cu totul de sistemul mafiot din aceasta institutie, sa se debaraseze de modul perfid, ilegal si abuziv de conducere al subalternilor sai Relu Adam, Vasile Pintilie si Mihaela Gherghe si sa isi puna in aplicare prerogativele conferite de Legea Apelor nr.107/1996 actualizata, HG 1176 din 29 septembrie 2005 privind aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, actualizata si de ROF al Apelor Romane.

In cele ce urmeaza va prezentam pe scurt cele mai importante revendicari ale sindicalistilor, care vor fi negociate la aceasta importanta sedinta:

    Finalizarea negocierilor privind noul Contract Colectiv de Munca, tergiversate inca de la data instalarii pe post a actualului director general al Apelor Romane Nicolae Barbieru, din luna martie 2016.

    Stabilirea statutului institutiei Apele Romane, care administreaza domeniul public de interes national al statului roman, – administratie publica de interes national, – regie nationala sau societate comenrciala, asa cum a functionat aceasta institutie de la infiintare din anul 1991 si pana in prezent. Eventual delimitarea atributiilor antagonice de reglementare, inspectie, administrare si comerciala, in prezent existand multiple fapte de abuz in serviciu a activitatilor in ANAR, statut bazat pe criterii unitare, echitabile si legale (activitatea de reglementare ar trebui sa fie preluata de Agentiile de Protectie a Mediului care se ocupa si in prezent de asa ceva, iar activitatea de inspectie ar trebui sa fie preluata de Garda Nationala de Mediu care presteaza si in prezent astfel de activitati). In prezent, aceeasi institutie emite actul de reglementare (avize, autorizatii sau notificari de gospodarire a apelor), controleaza prin inspectiile terotoriale activitatea reglementata, aplicand sanctiuni contraventionale sau plangeri penale), indeplineste functia comerciala privind incasarea veniturilor din activitatile reglementate, executa analize de laborator in baza carora se verifica incadrarea in parametric de calitate a folosintelor consumatoare de apa si in baza carora se factureaza veniturile si in acelasi timp administraza domeniul public constituit din infrastructura de gospodarire a apelor pusa la dispozitie de Statul Roman prin Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor.

    Este deja binecunoscut ca actualul statut al Apelor Romane nu poate fi decat in stricta concordanta cu prevederile legislative actuale atat in ceea ce priveste regulile de administrare a domeniului public si in mod inevitabil de declararea a salariatilor acestei institutii ca si functionari publici (vezi articolul Ministerul Mediului, “pentru unii muma, pentru altii ciuma”) si implicit aplicarea prevederilor legislative de salarizare, iar trecerea acestei institutii in regim de Regie autonoma sau Societate comerciala, ar avea ca si consecinta aplicarea altor criterii de functionare, precum cele consfintite in actele normative de organizare si functionare trecute si in CCM existente pe perioadele cat au functionat aceste entitati.

    Reanalizarea mecanismului economic financiar privind asigurarea resurselor financiare necesar desfasurarii activitatilor la nivelul intregului ANAR, menit sa asigure redistribuirea uniforma a fondurilor

    Definitivarea formei adecvate a amendamentului la Legea 284/2010 privind salarizarea unica a angajatilor acestei institutii publice care realizeaza venituri proprii si venituri bugetare, prin nediminuari salariale, su revenirea la salarizarea de la 01.07.2015 si pastrarea corectiilor positive la salariile subdimensionate .

    Deferirea catre organele de ancheta penala a conducatorilor unor ABA din cadrul Apele Romane, care au savarsit ilegalitati in actul de management, au fraudat bugetele publice ale acestor institutii, ale bugetului de stat sau a bugetului uniunii Europene si a altor institutii financiare mondiale si au savarsit abuzuri in mod continuat impotriva salariatilor care nu au subscris modului mafiot de conducere, ori care au devoalat public abuzurile si ilegalitatile petrecute

    Masuri ferme de destituire a cadrelor de conducere din ABA si SGA din tara ocupate prin interimat, sau de cercetare disciplinara a directorilor , directorilor tehnici si inginerilor sefi ai ABA si SGA care se fac vinovati de abuzuri si ilegalitati impotriva salariatilor nevinovati

    Prevederea expresa in CCM a criteriiolor de vechime si experienta pentru salariatii care ocupa posturi de conducere in cadrul intregului ANAR (director general, director adjunct, director tehnic, director SGA (SHI), sef serviciu, sef firou, sef compartiment, sef sistem, sef formatie), precum si obligativitatea expertizarii psihiatrice a celor ce ocupa aceste functii.

    Organizarea concursurilor pentru ocuparea functiilor de conducere vacante, sau ocupate prin numiri provizorii, prin nominalizarea unor comisii impartiale, (fara Relu Adam, Catalin Caluianu si Mihaela Gherghe despre care s-au consemnat in presa numeroase abuzuri pana la aceasta data) din care sa faca parte si reprezentati autorizati ai organizatiilor sindicale (Sindicatele locale si Federatiei Sindicale). Trecerea pe posturi adecvate in conditiile legii, a salariatilor ANAR care au studii superioare si activeaza in prezent pe posturi de muncitori.

    Modificarea Regulamentului Comisiei de Etica si Disciplina al Administratiei Nationale Apele Romane, Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor si E.C.Stanca Costesti si a propunerii de aplicare la nivelul tuturor institutiilor cu personalitate juridica aflate in subordinea Administratiei Nationale Apele Romane – anexa nr.3 la Hotararea Consiliului de conducere al ANAR” nr.6/25.06.2015 – Punctul 4, prin includerea principiilor continute in HG 1344/2007 prin care sunt reglementate normele privind modul de constituire, organizare, funcţionare, componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale comisiilor de disciplină din institutiile publice, si excluderea din aceste comisii de cercetare disciplinara de la nivelul institutiilor subordonate ANAR a reprezentantilor de la sediul central, tinand cont de faptul ca ABA-urile sunt institutii cu personalitate juridica.

    Analiza urgenta si stabilirea unor noi Organigrame la nivelul Administratiei Nationale Apele Romane privind norme unice de personal pe fiecare tip pe tip de activitate, lucrare hidrotehnica, curs de apa, etc.

    Definitivarea expertizarii locurilor de munca unde salariatii vor beneficia de sporuri, potrivit Codului Muncii si Legii Dialogului Social.

    Aplicarea ferma a legislatiei muncii privind acordarea unor facilitati privind pregatirea profesionala, concediile, tichetelor de vacanta, etc.

    Ocuparea potrivit legii a tuturor posturilor vacante din cadrul ANAR, si scoaterea la concurs a posturilor vacantate intr-un termen maxim de 30 de zile de la intocmirea referatelor si nu pe baze preferentiale, in baza acordarii aprobarilor discretiotionare a dirctorului DMRU cu acceptul directorilor generali.

    Convocarea liderilor sindicali la toate sedintele Comitetelor de Directie ale ABA-urilor, si aprobarea decontarilor cheltuielilor de deplasare si plata salariilor liderilor pe timpul participarii,atat la aceste sedinte , cat si la sedintele sindicale organizate de Federatie.

    Prevederea in CCM a masurilor consemnate in fostele CCM privind imunitatea liderilor de sindicat, impotriva abuzurilor directorilor SGA, ABA si ANAR, interzicerea concedierii acestora pe perioada mandatelor sip e o perioada de trei ani dupa incetarea mandatelor.

    Transparenta decizionala a cadrelor de conducere a ANAR si ABA din tara, privind managementul general, angajarile de personal, gestionarea fondurilor publice din investitiile de gospodarire a apelor.

    Repartizarea unitara pe fiecare ABA, pe criterii de necesitate efectiva, a fondurilor din investitii din surse proprii si a mijloacelor de transport si a utilajelor terasiere

    Stabilirea unor criterii de performanta pentru cadrele de conducere din ANAR si ABA din tara.

    Stabilirea unui program unitar privind decolmatarea cursurilor de apa aferent retelei hidrografice din tara si refacerea pe criterii reale, obiective, de necesitate, a Regulamentului de intretinere si reparatie a lucrarilor hidrotehnice din administrare

    Aplicarea riguroasa a prevederilor de SSM si PSI, functionarea la termen si in concordanta cu Legea nr.319/2006 actualizata a Comitetelor pentru securitate si sanatate in munca, acordarea catre salariati a echipamentelor de lucru si protectie conferite de lege, asigurarea cursurilor de pregatire de specialitate pe acest domeniu;

    Asigurarea unei uniforme pentru salariatii ANAR care isi desfasoara activitatea pe teren

    Asigurarea sistemelor informatice actualizate, adecvate cerintelor si necesitatilor bunei desfasurari a tuturor activitatilor, cu procurarea de licente pentru toate softurile utilizate

    Asigurarea unor criterii unitare de paza a obiectivelor hidrotehnice, fara a mai fi necesara dislocarea unor salariati de la alte activitati pentru care au fost normate respectivele posturi;

    Asigurarea unor masuri urgente de realizare a delimitarii albiilor minore a cursurilor de apa si a cuvetelor lacurilor de acumulare aflate in patrimoniu public si a obtinerii cartilor funciare pentru toate terenurile ocupate de constructiile hidrotehnice, in vederea eliminarii disfunctiunilor legate de incvalcarea proprietatatii publice, care genereaza multe cazuri de abuzuri si stres salariatilor din sistem

Suntem convinsi ca la sfarsitul sedintei, vom avea ocazia de a consemna in paginile cotidianului nostru cat mai multe realizari ale sindicalistilor, prin intelegerea directorului general al ANAR in aplicarea legii, bazata pe experienta , el insusi fiind ani de-arandul director al SGA Mures – subunitate a ABA Mures.

Mai speram ca pentru obiectivitate, sa isi aleaga pentru negocieri o echipa din care sa nu faca parte abuzivii sai subordonati Relu Adam, Mihaela Gherge, Pintilie Vasile si Catalin Caluianu.

Asta doar daca nu cumva Mihaela Gherghe se ocupa de cazari si pe litoral ! La munte a fost, la bai a fost, mai ramane marea.

Chiar si in extrasezon, trei zile de plaja nu strica pe banii ANAR si ai sindicatelor !

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.