Natalie Portman, câștigătoarea premiului Oscar din acest an pentru cea mai bună actriță în rol principal, a mărturisit că a fumat marijuana.
Actrița, care după rolul din "Black Swan" a început să joace în filme mai ușoare, a declarat că în timpul facultății a fumat marijuana.
"Îmi plac comediile în care se fumează «iarbă». Am fumat marijuana în facultate, dar nu am mai fumat de câțiva ani ", a declarat Portman pentru Entertainment Weekly.
"Sunt prea bătrână. Aș vrea să fiu atât de «cool» dar acum sunt ca o femeie bătrână. La ora 22:00 sunt în pat. Nu mai pot face asta", a spus actrița.
Aceste declarații au fost făcute înainte ca actrița să anunțe că este însărcinată.
Natalie Portman a absolvit Universitatea Harvard în 2003. În timpul facultății ea a jucat în două filme: "Star Wars: Episode II – Atack of the Clones" și "Cold Mountain".
Cel mai recent film al actriței, "Your Higness", este o comedie de aventuri în care acțiunea are loc în timpuri medievale. Alături de Portman mai joacă James Franco, Danny McBride și Zooey Deschanel.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane