Spitalele sortite de guvern pieirii s-au închis întocmai și la timp, ca la armată, iar primii bolnavi morți cu zile ne-au arătat la fel de operativ ce ne așteaptă. Lumea se grăbește: închidem repede, murim mai repede. Guvernul hotărăște în pripă, revine, dacă nu are încotro, tot iute, tot ca la Ploiești, de parcă n-ar fi vreme de chibzuit nici măcar cånd e vorba de sănătate și de vieți. Totul devine goană.
Dar înainte de a muri mai repede (după statistici, suntem printre europenii cei mai grabnic muritori dintre europeni), måncăm mai repede, dormim pe repede, alergăm pe șosele mai repede. Iar prin reprezentanții noștri cei mai iscusiți ne și îmbogățim mai repede, în doar cåțiva ani, nu în cåteva generații ca alde Ford sau Rockefeller, ori ca Bil Gates, care totuși a inventat ceva. Chiar și vorbim mai repede. Și nu doar Boc, domnul acela care turuie cåt șapte Ciorbea și ceva. Toată lumea, nu doar Romånia, e cuprinsă de limbariță și agitație. În Parlamentul norvegian, a socotit cineva, un politolog, se debitează într-un minut cu 50 la sută mai multe vorbe decåt în urmă cu 50 de ani. „Veacul înaintează“, cum medita fabulistul.
În filmul lui „Timpuri noi“, Charlot strångea la buloane cu o viteză drăcească, nici în pauza de masă nu se putea opri. În timpurile mai noi, nici nu mai stai la masă, îți iei prin geamul mașinii hamburgerul de la McDonald și înfuleci merindea emblematică a zilei la volan, pe șoselele patriei. În 1989, scria „New York Times“, micul întreprinzător Lafayette Gatling imaginase un „drive-through funeral“, adică un protocol de rămas bun pentru totdeauna de la cineva apropiat după același principiu: te pui într-un convoi auto de cunoscuți ai defunctului, și cånd ajungi în dreptul catafalcului, depui prin geam jerba și tuleo, accelerație, adio, și la propriu, și la figurat. De altfel, la volanul mașinii poți și să te rogi în biserică, și să vizionezi un film…
Sloganurile momentului sunt procedura de urgență, celeritatea, cultul vitezei, cafeaua express, „scurtul“, tabloidul cu poze multe și text puțin, numărătoarea inversă, fast food-ul. Nu mai ține cu adagiul Festina lente, cu fabula despre țestoasa care-l întrece pe iepure. Chestii fumate. Acum se merge pe Benjamin Franklin cu al lui „Time is Money“ și pe Pierre de Coubertin cu zicala-i olimpică „Mai sus, Mai repede, Mai tare“. Pånă și secolul XX a zburat mai repede în istorie, i se zice „secolul scurt“, căci, după unii, ar fi început abia după Primul Război Mondial și ar fi terminat-o odată cu sistemul comunist, în 1989-1990.
Timpul, ca istorie, mai merge, și încă cum!, să-l instrumentalizezi după plac, e chiar la modă remake-ul istoric, de fapt politic. Dar ce face bietul alergător la 100 metri plat, cåt mai poate el cobori sub zece secunde? Ca să nu mai zicem de omul de rånd al planetei, ce facem, o să ajungem să ne mișcăm cu toții bezmetic, așa ca în filmele cu bătăi cu frișcă?
Pånă cånd mai are timpul răbdare, s-au întrebat semeni de-ai noștri mai practici de pe la finele „secolului scurt“. În 1986, italianul Carlo Petrini a dat drumul la primul lanț de alimentație publică fast food, iar mișcarea slow s-a împrăștiat, ipostaziat și a devenit trend. Așezări din Italia și Franța se proclamă cittaslow, iar primărița unei cete de viticultori teoretizează: „Vinului îi ia timp ca să se facă, iar coniacul se învechește pe-ndelete“. Alții explică lucrurile mai științific. Urbanistul și filozoful francez Paul Virilio susține că „revoluția transporturilor a provocat insecuritatea teritoriului (dar și a vieților-n.n.), iar revoluția transmisiunilor instantanee provoacă insecuritatea istoriei“. El ar vrea un minister al Amenajării Timpului (nu doar al Teritoriului). „Al timpului cum e acum, dar mai ales al celui care ar trebui să fie. Adică al ritmurilor care sunt potrivite ființei umane“. Timpul trebuie să devină o miză politică, susține scriitorul francez Paul Aries. „De aproape două secole ne-am stors mintea să inventăm proteze pntru accelerare. Cred că ar trebui să punem mintea să născocească proteze pentru încetinire“. Dar avem noi, în Romånia, vreme de amenajarea și a timpului? Că de încetinire (creștere de 0 virgulă și ceva) are cine să aibă grijă. Corneliu Vlad
