„Șefa autoasumată a comunității impostorilor din România, Ecaterina Andronescu” a reușit să „elimine CNACTDU din circuitul de verificare al plagiatelor individuale și al școlilor doctorale, majoritatea fabrici de diplome de doctor pentru polițiști, oameni politici, magistrați, ofițeri de servicii secrete sau șomeri.”, scrie Alina Mungiu pe România Curată.
Editorialul analizează impostura universităților unde „există conducători de doctorat cu citate zero, adică niște impostori chiar pe față, cărora alți impostori le-au dat dreptul să conducă doctorate” și îl nominalizează pe Cristian Bușoi care a devenit doctor în medicină cu „echivalentul unei teze de masterat”. Citește integral la Romania Curată.
Cristian Bușoi a plagiat-o chiar pe Alina Mungiu.
Cristian Bușoi și-a luat doctoratul la Universitatea de Medicină din Timișoara sub îndrumarea celebrului Cristian Vlădescu, aflat ani la rând în funcții de conducere în sistemul românesc de sănătate. Un ștab autentic. Societatea Academică din România a sesizat Consiliului General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legătură cu suspiciunea de plagiat din teza de doctorat a lui Cristian Bușoi, numită ”Politici de sănătate în programele electorale și de guvernare în perioada de tranziție”. Sesizarea SAR se bazează pe analiza realizată de Stelian Ene și publicată pe site-ul contributors.ro pe data de 5 februarie. Potrivit acesteia, principalele lucrări care constituie sursa posibilului plagiat al tezei lui Cristian Bușoi sunt: Andrei Ţăranu, Doctrine politice contemporane, curs SNSPA 2001 și Alina Mungiu-Pippidi coord., Doctrine politice, Polirom 1998, anunță romaniacurata.ro.
Pe 9 februarie 2016, Societatea Academică din România a transmis o sesizare Comisiei de Etică a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, acolo unde a fost susținută teza europarlamentarului liberal, privind suspiciunile de plagiat din lucrarea lui Cristian Bușoi.
După o eventuală decizie de plagiat a CNATDCU, Alina Mungiu poate face și sesizare penală, fiindu-i plagiată o lucrare.
Puteți citi mai jos textul integral al sesizării SAR:
”În numele Societății Academice din România (SAR), cu adresa pe strada Mihai Eminescu, nr. 61, București, Sector 2, cod poștal 020071, cu adresa de contact electoronică [email protected], reprezentată legal de Președinte Alina Mungiu Pippidi dorim să sesizăm suspiciunea de plagiat din teza de doctorat a dlui Cristian Silviu Busoi, intitulată “Politici de sănătate în programele electorale și de guvernare în perioada de tranziție” susținută în cadrul școlii doctorale a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, avându-l drept coordonator pe prof. univ. dr. Cristian Vlădescu. Principalele lucrări care constituie sursa posibilului plagiat al lucrării domnului Cristian Bușoi sunt: Andrei Ţăranu, Doctrine politice contemporane, curs SNSPA 2001 și Alina Mungiu-Pippidi coord., Doctrine politice, Polirom 1998.
Prezenta sesizare are la bază analiza tezei de doctorat a domnului Cristian Silviu Bușoi, realizată de domnul Stelian Ene, care a fost publicată pe platforma www.contributors.ro , în data de 5 februarie 2016.
Astfel, pentru analizarea lucrării, domnul Stelian Ene, autorul articolului mai sus menționat, folosește definiția plagiatului din Codul de etică al Universității „Victor Babeș” din Timișoara:
„ plagiatul – preluarea integrală sau parţială a unui material realizat de un alt autor şi prezentarea lui ca aparţinând propriei persoane;“ [1]. Identificarea secțiunilor preluate parțial și prezentate ca aparținând propriei persoane a fost făcută conform ghidului Harvard de utilizare a surselor[2], un standard relativ strict dar care este adecvat lucrărilor de cercetare așa cum este, prin excelență, o teză de doctorat.
“Lucrarea, având un total de 128 de pagini, este împărțită în 4 secțiuni. Secțiunile I și II, introductive, detaliază obiectivele și metodologia lucrării care include, conform autorului, o analiză a programelor de guvernare dar și interviuri cu personalități importante pentru reforma sănătății, trei foști prim-miniștri și cinci miniștrii ai sănătății, printre alții.
Secțiunea III intitulată “Partea generală” este împărțită la rândul ei în două capitole. Primul capitol este dedicat introducerii noțiunilor de ideologie politică în contextul politicilor de sănătate. În urma analizei IMEDU, prezentarea ideologiilor politice este preluată aproape în întregime din două surse, Țăranu [3] și Pippidi [4] din care Bușoi copiază și aranjează paragrafe fără delimitare și în cele mai multe locuri fără citare adecvată. Metoda este interesantă prin aceea că Bușoi este în mod clar conștient de necesitatea de a cita și delimita textul reutilizat, deoarece există exemple de citare corectă din ambele lucrări, cu notă de subsol și ghilimele. Dacă ar fi însă aplicate consecvent, aceste metode ar necesita includerea între ghilimele a aproape întregului subcapitol, lucru evident inacceptabil într-o lucrare de doctorat. În figurile de mai jos, prezentăm pagini din Bușoi în stânga, alăturate surselor originale, în dreapta. Citările corecte sunt subliniate iar paragrafele duplicate fără citare sunt evidențiate cu culoare plină, portocaliu pentru Țăranu și verde pentru Pippidi. (p.1-p.23 – Anexa 1)
Prin preluarea identică în corpul tezei a unor paragrafe și pagini întregi din sursele Țăranu și Pippidi în afara secțiunilor corect citate, Bușoi își asumă implicit paternitatea acestora. Citarea inițială are rolul de asigura circumstanțe atenuante pentru ceea ce evident constituie un derapaj de la standardele academice de citare, iar în restul textului Bușoi se simte îndreptățit să refolosească oricât text are nevoie din lucrările sursă. De asemenea, Bușoi introduce note de subsol cu trimiteri la lucrări de referință menționate în blocurile de text preluate, insinuând astfel că a citit și analizat aceste lucrări și că interpretarea lor îi aparține lui, nu autorilor secundari, de exemplu o referință fictivă la Capitalul lui Marx care nu există în sursa Pippidi. (p.24-p.27 – Anexa 1)
Următorul subcapitol, III.1.2, dedicat legăturii dintre sănătate și ideologii, păstrează tehnica de construcție anterioară, Bușoi amestecând fragmente corect atribuite cu unele duplicate pe care și le asumă implicit. De această dată, sursa este Vlădescu [7], profesorul Vlădescu fiind totodată coordonatorul acestei teze de doctorat. (p.25-p.37 – Anexa 1)
Un element inedit în cadrul tezei lui Bușoi îl constituie auto-plagiatul articolului „Sisteme de sănătate și influența ideologiilor politice” [5], reprodus aproape în totalitate în corpul tezei (circa 4 pagini) fără niciun fel de citare. Pentru a înțelege noțiunea de auto-plagiat, trebuie să ne distanțăm de definiția dată plagiatului în legea drepturilor de autor (reproducerea textului fără permisiunea autorului) și să înțelegem plagiatul ca o formă de fraudă academică: autorul încearcă să obțină beneficii și prestigiu fără să investească efortul necesar, reutilizând munca altor autori, al căror consimțământ e irelevant. O explicație pe larg a acestei distincții e disponibilă în lucrarea Cosimei Rughiniș dedicată subiectului[6]. În acest context, auto-plagiatul reprezintă diseminarea acelorași rezultate sub mai multe titluri și formate, cu scopul de a gonfla artificial numărul de publicații. Articolul auto-plagiat de Bușoi este inclus în dosarul tezei de doctorat așa cum ne-a fost remis, fiind o condiție cumulativă pentru acordarea titlului de doctor. E inacceptabil deci ca același text să fie reciclat, fără nici un fel de citare, în ambele lucrări, pentru a îndeplini doar formal condițiile cerute pentru acordarea titlului de doctor. Auto-plagiatul este de astfel definit și incriminat chiar în codul de etică al Universității „Victor Babeș”.
Indiferent însă de gravitatea pe care o acordăm fenomenului de auto-plagiat, relativ des întâlnit și pe larg ignorat la noi, lucrurile iau o întorsătură kafkiană la constatarea că si articolul auto-plagiat conține, la rândul său, elemente de plagiat. Sursa este din nou Vlădescu iar prin preluarea „propriului” articol în teză, Bușoi agravează împrumutul din Vlădescu, din nou fără citare. Blocurile incriminate sunt intercalate cu alte elemente extrase tot din Vlădescu (figuri, tabele etc.) citate corect ca și la Țăranu și Pippidi. De remarcat că împrumuturile din articol sunt unele mai atente decât cele din restul tezei de doctorat, cu reformularea și schimbarea anumitor expresii și cuvinte. Prezentăm mai jos o parte din secțiunile auto-plagiate marcate cu galben, în care s-au subliniat cu albastru secțiunile ce conțin parafraze necitate din Vlădescu. (p.38-p.46 – Anexa 1)
În deschiderea capitolului III.2 dedicat sistemelor de sănătate din Europa, Bușoi preia aproximativ o pagină din Demier[8], fără citare și cu ușoare alterări, probabil via o sursă intermediară la care nu am avut acces. Am evidențiat cu culoarea roz textul preluat din Demier: (p.47-p.50 – Anexa 1)
În continuarea capitolului întâlnim un mozaic de paragrafe care se regăsesc pe Internet în mai multe studii anterioare tezei de doctorat [9][10]. Autorul inițial s-a pierdut în negura copierilor succesive, probabil este vorba tot despre o lucrare de Vlădescu la care nu am avut acces. Bușoi nu citează aceste surse dar augmentează la rândul lui textul cu date statistice Eurostat, corect citate. (p.51-p.56 – Anexa 1)
Secțiunea IV, rezervată, conform spuselor autorului din introducere, exclusiv contribuțiilor proprii, debutează cu un subcapitol dedicat istoriei sistemelor de sănătate românești care citează de circa 12 ori Vlădescu-Scânteie[11], o lucrare în limba engleză. Acesta este singurul bloc mai lung de 20 de pagini al lucrării în care nu am detectat paragrafe preluate identic din alte surse în limba română.
Capitolele IV.2 și IV.3 ale secțiunii IV se ocupă de analiza programelor de guvernare și a celor electorale publicate în perioada 2004-2009. Ce frapează la aceste capitole este spațiul modest acordat analizei propriu-zise și zecile de pagini în care autorul citează sau parafrazează textul programelor la care face referire. Subliniem încă o dată că nu discutăm de o anexă, ci de secțiunea pe care autorul a rezervat-o tocmai pentru prezentarea contribuțiilor proprii și care ar trebui să fie substanțiale în corpul tezei. Cu titlu de exemplu, prezentăm în figurile de mai jos câteva pagini din subcapitolele dedicate analizei programelor electorale ale alianței D.A. (verde), PNL (bleu), PSD+PC (gri), PDL (portocaliu) și PSD 2009-2012 (roșu). (click pe imagine pentru marire)
(p.57-p.77 – Anexa 1)
Concluzii
În cadrul tezei analizate, un procent alarmant din text îl constituie preluările din alte surse, citate corespunzător sau nu. Este evident că autorul cunoaște rigorile citării – căci în anumite cazuri citează corect – cu toate acestea, în numeroase rânduri, transcrie textul din alte surse, fără să utilizeze ghilimele, apoi numește cu nonșalanță sursa, ca și cum ar încerca să se absolve de greșeală. Fără a ne pronunța asupra relevanței științifice a tezei, pe care o vom lăsa la aprecierea specialiștilor, ne vom limita la a observa că contribuțiile științifice ale autorului, în măsura în care ele există, sunt foarte greu de localizat fizic în corpul tezei care pare construită în esență ca un exercițiu tehnoredactare de text, nu de diseminare a unor rezultate științifice.
Referințe
[1] Codul de etică și deontologie profesională al Universității de medicină și farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Art 13 (2) litera a.
[2] Harvard Guide to Using Sources, http://usingsources.fas.harvard.edu/
[3] Andrei Ţăranu, Doctrine politice contemporane, curs SNSPA 2001
[4] Alina Mungiu-Pippidi coord., Doctrine politice, Polirom 1998
[5] Cristian Bușoi, Sisteme de sănătate și influența ideologiilor politice, Management în sănătate, XIV/2/2010
[6] Cosima Rughiniș, Plagiatul, Universitatea București 2010
[7] Cristian Vlădescu coord., Sănătate publică și management sanitar, Cartea Universitară, 2004
[8] Francis Demier, Istoria politicilor sociale, Institutul European, 1998
[9] Consiliul Național al persoanelor vârstnice, Sistemul sanitar: România în context european, 2009
[10] Îngrijiri medicale comunitare la nivelul Uniunii Europene, 2005, document accesat pe site-ul Senatului României
[11] C. Vlădescu, G. Scîntee, V. Olsavszky, Romania: Health system review, Health Systems în transition. European Observatory on Health Systems and Policies, Vol. 10, No. 3 2008
De asemenea, menționăm că în data de 9 februarie 2016, Societatea Academică din România, reprezentată de Marius Diaconescu, coordonator al “Coaliției pentru Universități Curate” a transmis o sesizare către Comisia de Etică a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara la care nu a fost primit niciun răspuns până în momentul actual.”
