Ministrul de externe belgian, Louis Michel, a fost acuzat formal ca a tolerat un scandal de coruptie care implica ambasada acestei tari in Bulgaria, informeaza cotidianul britanic -Daily Telegraph-. Se pare ca aceasta ar fi vandut zeci de vize de intrare in spatiul Schengen pentru grupari criminale din Europa Centrala si de Est si din Rusia. Documentele prezentate in procesul care a debutat miercuri in Neufchateau indica faptul ca Louis Michel, reprezentant al tarii sale la Uniunea Europeana pe durata presedintiei belgiene, a ignorat informatiile care veneau din Bulgaria si care dezvaluiau existenta unei retele de trafic de vize alimentate de diplomatii belgieni la Sofia. Procesul civil impotriva ministrului de externe a fost intentat de Myrianne Coen, care a detinut functia de sef al Serviciului Secretariat de la Ambasada Belgiei din Sofia. Aceasta pretinde ca superiorul sau, ambasadorul Koenraad Rouvroy, avea legaturi cu Mafia rusa si a creat firme fictive prin intermediul carora a solicitat emiterea de vize pentru persoane din lumea interlopa. Myrianne Coen sustine ca a raportat aceste abuzuri Ministerului de Externe belgian si ca, la putin timp dupa aceea, ea a suferit o serie de represalii, in timp ce ambasadorul Rouvroy a fost promovat intr-o functie de inalta responsabilitate la Departamentul Afacerilor Europene din Belgia. Comisia pentru oportunitati egale – care supravegheaza traficul de acte false – s-a alaturat reclamantei Myrianne Coen in acest proces, constituindu-se ca parte civila. Presedintele comisiei, Johan Leman, a declarat ca investigatiile facute in acest caz dezvaluie legaturi ale personalului de la Ambasada Belgiei din Sofia cu concernul rus Gazprom si cu foste celule ale KGB, care sunt implicate acum in spalare de bani si crima organizata. Ministrul de externe Michel s-a aparat, argumentand ca avea mainile legate pentru ca nu se declansase nici o investigatie legala in acest caz. -Afacerea Rouvroy- umbreste imaginea ministrului de externe, care ocupa aceasta functie din 1999, ca parte a unei coalitii care a promis sa redea autoritatea sistemului de justitie belgian. Acest nou scandal urmeaza unei serii intregi de cazuri suspecte, ramase nerezolvate, care au discreditat Ministerul de Externe belgian.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane