Home Actualitate Bani pentru spitalele aflate în administrarea Primăriei Municipiului București

Bani pentru spitalele aflate în administrarea Primăriei Municipiului București

DISTRIBUIŢI

Consilierii Generali au aprobat primul punct pe ordinea de zi, care vizează ‘modificări în bugetul propriu al Municipiului București pe anul 2016, în vederea demarării Programului de investiții necesare pentru dotarea unităților sanitare din subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, cu echipamente și aparatură medicală’. Au votat ‘pentru’ 24 de consilieri PSD, 2 PMP și 4 ALDE. Nu au fost de acord cu proiectul 7 consilieri PNL, 13 de la USB și 1 de la PMP.

Primarul General, Gabriela Firea: ‘Este vorba despre dotarea și utilarea celor 19 spitale aflate în subordinea Consiliului General. ASSMB a solicitat managerilor acestor spitale necesarul de dotări și aparatură, avem în acest moment un inventar al aparaturii necesare, astfel încât spitalele din București să arate la nivel european și să ofere servicii de calitate pacienților care ajung în aceste spitale. Este vorba printre altele, de câteva spitale care au și recunoaștere națională, mă refer la spitalul Foișor, spitalul de copii Gomoiu, Spitalul Carol Davila, spitalele Colțea, Malaxa, Filantropia, Colentina și Victor Babeș. Vreau să subliniez faptul că s-a realizat un calcul estimativ în ceea ce privește realizarea acestui program pentru dotarea spitalelor din Capitală, sumele pentru aceste aparate au fost luate de pe SEAP, deci dintr-o sursă publică, transparenta. Este vorba despre 130 de milioane de lei, circa 30 milioane de euro. Subliniez că va fi o licitație transparenta, deschisă, electronică fără intervenția nici unei persoane’.

Conform proiectului de hotărâre, ‘se suplimentează cu suma de 130.359,95 mii lei la credite de angajament și cu 15.000 mii lei la credite bugetare, bugetul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București’. În consecință, spitalele aflate în subordinea ASSMB pot angaja fonduri în valoare de 130,3 milioane lei pentru dotări și echipamente medicale specifice, Primăria Capitalei decontând, până la sfârșitul anului, din această sumă, 15 milioane de lei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.