Drapele străine pe propriul teritoriu vezi, de obicei, la ambasade și hoteluri, pe la meciurile naționalei de fotbal, cånd mai vine cåte-un șef de stat pe la București, pe vapoare la Constanța sau la baze militare de-ale aliaților, dacă le-ai acceptat. Drapelele naționale nu fålfåie chiar oricum, sunt totuși simboluri. Numai că…
Cåțiva deputați francezi au depus un proiect de lege care să reglementeze arborarea și, în general, orice fel de utilizare a unui drapel străin în spațiul public al Hexagonului. Unii, își explică ei initiațiva, locuitori de origine străină, fie ei cetățeni francezi sau nu, ies în diverse ocazii – sărbători naționale, manifestații, căsătorii civile, dar chiar și cånd nu e vorba de vreun eveniment oarecare, cu drapelele țărilor lor de baștină. Și nu o dată avem de-a face cu „un demers provocator față de principiile noastre republicane“, adaugă deputații.
Inițiativa parlamentară nu a apărut tam-nisam. În Franța e în toi o dezbatere lungă și animată despre identitatea națională, lansată la nivel oficial, iar președintele Sarkozy susținea, în februarie, că multiculturalismul francez e „un eșec“, pentru că „ne-am preocupat prea mult de identitatea celui ce vine și nu îndeajuns de identitatea țării care-l primește“. Dar șeful statului francez nu e cavalier seul în această cauză. Înaintea lui, în toamna lui 2010, cancelarul german Merkel zicea cam la fel, că abordarea multiculturalistă „a eșuat, a eșuat total“, iar ceva mai după el, premierul britanic, David Cameron, aprecia că multiculturalismul duce la situația în care „comunitățile ajung să trăiască izolate unele de altele“. Demersurile distincte, dar parcă trase la sapirograf, ale celor trei lideri executivi vesteuropeni nr. 1, veneau după ce, în august 2010, un membru al conducerii Bundesbank, Thilo Sarrazin, publicase un eseu incendiar intitulat „Germania se distruge“.
Susținătorii initiațivei din Adunarea Națională a Franței țin să precizeze, din capul locului, că nu sunt månați de xenofobie, dimpotrivă. „Agitarea unor drapele străine cu provocări și chiar insulte, fenomen tot mai frecvent, antrenează xenofobie și riscă să alimenteze unele partide (de extremă dreapta – n.n.), explică Elie Aboud, și el deputat și viceprimar. Iar un alt deputat și primar, Jean François Copé, amintește că „în timpul ceremoniilor republicane, doar drapelul francez și cel european sunt autorizate, iar drapelele străine doar în momentul vizitelor diplomatice“.
Proiectul de lege prevede ca drapelele străine să aibă voie în public numai după ce au primit în prealabil autorizație din partea prefecturilor, așa cum se procedează, de altfel, și în cazul manifestațiilor în locuri publice.
Imigranți prea mulți și prea înflăcărați, Romånia nu prea are, încă. Țară săracă și sărăcită, cåteva mese acolo, vorba lui tot mai uitatului Gheorghe Dinică. Dar aborigeni care-și înfig unde-i taie capul steagul, altul decåt cel romånesc, avem, iar printre ei chiar demnitari sau slujbași publici. Statutul unor asemenea steaguri, drepturile și datoriile unor asemenea stegari s-ar cuveni reglementate prin lege. Corneliu Vlad
