Multi cetateni ai fostelor state comuniste considerau ca aderarea la Uniunea Europeana reprezinta o oportunitate istorica, pe care au castigat-o dupa eforturile de a inlatura de la putere regimurile totalitare si dupa realizarea de reforme economice. Cu toate acestea, temerile agricultorilor legate de pierderea surselor de venit anterioare, o data cu intrarea in spatiul comunitar, in loc sa dispara treptat, prind conturul realitatii cu fiecare zi.
Cel mai recent exemplu referitor la situatia in care se afla fermierii din cadrul -mezinelor- europene, rupti de mult de feeria focurilor de artificii care le-au adus bucuria aderarii in UE, pe 1 mai, anul trecut, il constituie protestele prelungite ale agricultorilor din Ungaria, furiosi, inainte de toate, pentru ca nu si-au primit subventiile alocate pentru recoltele din 2004. Desi statul ungar trateaza sectorul agricol cu o grija deosebita, subventionarile acordate producatorilor fiind doar un aspect al atentiei majore indreptate catre acest domeniu, mai multi factori stau la baza rabufnirii fermierilor protestatari. In consecinta, Budapesta a devenit loc de parcare a sute de tractoare, in timp ce demonstratiile blocheaza circulatia in diferite puncte ale tarii. Un semn mai distinctiv al nemultumirii nici ca putea fi oferit, cu atat mai mult cu cat taranii nu si-au primit banii cuveniti, sunt inglodati in datorii catre banci, aflandu-se in imposibilitatea de a mai garanta pentru noi imprumuturi, bunurile lor fiind deja girul creditelor anterioare. Dupa cum comenteaza Peter Langyel, biolog si expert in conservarea biodiversitatii, productia record din vara anterioara nu poate fi vanduta din cauza suprasaturatiei pietei si a preturilor mici, care nu acopera nici macar costurile de productie, iar inceperea in timp scurt a lucrarilor agricole de primavara incurca si mai mult lucrurile.
Totusi, Ungaria este un stat membru al UE, cu o agricultura mult mai evoluata, mai performanta, in comparatie cu cea din Romania, unde populatia traieste la sate in proportie de circa 50% si unde gradul de mecanizare si capacitatea reala a agriculturii lasa mult de dorit. Daca ne gandim la cotele maxime pe care UE ni le impune la productie si la preturile certificarii produselor ecologice cultivate pe suprafete mici, la problematica deja existentei concurente, daca luam in calcul cat de dificil le va fi taranilor de pe la noi sa acceseze bani comunitari, putem sa deducem cam ce amploare vor avea crizele sociale si economice provocate de trecerea agriculturii romanesti de la stadiul de subzistenta la cel al economiei de piata.
