Home Social Adolescenții români, printre campioni la folosirea rețelelor de socializare în UE

Adolescenții români, printre campioni la folosirea rețelelor de socializare în UE

DISTRIBUIŢI

Aproximativ 63% dintre copiii români cu vârste între 13 și 16 ani și 29% dintre cei între 9 și 12 ani au profil pe un site de socializare, potrivit unui studiu european, care arată că tinerii din România sunt campioni la folosirea Hi5. Un sfert dintre copiii care utilizează site-uri precum Facebook, Hyves, Tuenti, Nasza-Klasa SchuelerVZ, Hi5, Iwiw sau Myvip afirmă însă că profilul lor este „public“, ceea ce înseamnă că poate fi văzut de oricine, iar mulți dintre ei își afișează adresa și/sau numărul de telefon, potrivit studiului realizat de EUKidsOnline pentru Comisia Europeană. Studiul arată că Facebook este rețeaua de socializare preferată de tinerii cu vârste între 9 și 16 ani la nivelul UE, cu o medie de 57%. Tinerii români nu par însă, potrivit studiului, atrași în mod special de Facebook, doar 25% dintre ei declarând că au profil pe această rețea de socializare. Procentul este mult mai mare în țări precum Cipru (98%); Italia (94%), Grecia (93%), Franța (87%), Cehia (91%), Marea Britanie (87%), Danemarca (85%), Suedia (73%), Austria (75%), Bulgaria (72%) sau Belgia (70%). Tinerii români sunt însă în fruntea clasamentului la utilizarea rețelei Hi5, reprezentând 2% din totalul utilizatorilor acestui site de socializare la nivel european. Studiul mai arată că 52% dintre părinții copiilor români le permit acestora să utilizeze rețele de socializare „în orice moment“, în timp ce 35% le interzic total această activitate, iar 13% le dau voie tinerilor să acceseze aceste rețele numai în anumite momente sau sub supraveghere.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.