România va avea o nouă procedură pentru copiii care sunt dați dipăruți și asta după ce a fost implementat și la noi mecanismul „Alertă răpire copil!“, vizibil în cel mai scurt timp în mijloacele de transport în comun și mass-media, astfel încât orice persoană care are informații legate de copil să le poată comunica. Astfel, răpirea sau dispariția unui copil în împrejurări care îi pun viața în pericol vor fi anunțate imediat. Proiectul „Alertă răpire copil“ a fost implementat de Poliția Română, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual „FOCUS“ și vizează obținerea de informații de la populație despre răpire/dispariție, imediat după producerea evenimentului, astfel încât, în baza informațiilor primite, cazul să poată fi soluționat cât mai repede, iar viața sau integritatea fizică și psihică a copilului să nu fie puse în pericol.
Adjunctul inspectorului general al Poliției Române, Dumitru Pârvu, a declarat, luni, că mecanismul va fi complementar procedurii Parchetului și Poliției în instrumentarea acestor cazuri iar transmiterea mesajului de alertă către populație se va realiza prin intermediul partenerilor publici și privați, instituții media, gări, aeroporturi și mijloace de transport în comun. El a adăugat că mecanismul nu se va declanșa decât în cazul unei răpiri certe sau al unei dispariții în care sunt indicii că viața copilului este pusă în pericol, nu în orice caz de dispariție. Șeful Poliției Capitalei, Vasile Viorel, a explicat că mecanismul de alertă va putea fi declanșat numai dacă sunt întrunite, cumulativ, mai multe criterii. Astfel, se va verifica dacă este vorba de un minor (până la 18 ani), dacă a fost răpit în prezența unor martori sau a dispărut, dacă din datele de anchetă rezultă că acesta ar fi fost răpit sau dacă din circumstanțele în care a dispărut rezultă că viața sau sănătatea îi sunt puse în pericol, iar informațiile deținute de organele de anchetă, odată diseminate, pot conduce la identificarea victimei sau a suspectului. Înainte de declanșarea alertei, organele de anchetă vor solicita acordul părinților/reprezentanților legali ai copilului pentru mediatizarea cazului, iar procurorul poate decide declanșarea alertei și fără obținerea acestui acord dacă este în interesul copilului și a desfășurării anchetei. Dumitru Pârvu a declarat că, de la începutul anului, au fost dați în urmărire 692 de minori, în prezent fiind în evidența Poliției și căutați 347 de copii. Ajunctul inspectorului general al Poliției Române a mai precizat că în 99% dintre cazuri copiii sunt identificați.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane