Bursa de Valori București a aniversat ieri 125 de ani de la înființare. Ea a fost înființată în decembrie 1882, în baza înaltului Decret Regal emis de Regele Carol I. Astăzi, 125 de ani mai târziu, jucătorii de pe piața de capital au ce sărbători în acest moment aniversar. Desființată în anii comunismului, BVB s-a reînființat în 1995, după aproape o jumătate de secol. Anul 1997 a fost marcat de lansarea primului indice, BET, urmat în aprilie 1998 de cel de-al doilea: BET-C, veritabile barometre ale pieței de capital. La 1 noiembrie 2000, bursa lansează primul indice sectorial, BET-FI – indicele societăților de investiții financiare.
Anul 2001 a însemnat listarea acțiunilor a două mari societăți: Banca Română pentru Dezvoltare – Group Societe Generale și Societatea Națională a Petrolului (SNP). Intrarea celor 2 companii în ring a dus la creșteri spectaculoase ale capitalizării și volumului tranzacțiilor la Bursă.
Capitalizarea bursieră a depășit în 2002 pragul de un miliard de dolari, reprezentând 3,34% din PIB. În același an, BVB a înregistrat cea mai mare creștere dintre primele 57 de burse de valori din lume. Capitalizarea totală a pieței reglementate a urcat în 2006 cu aproape 40%, valoarea medie zilnică a tranzacțiilor pe piața reglementată a depășit pragul de 10 milioane euro.
În 2007, BVR a înregistrat următoarele cifre până la momentul aniversar: în 237 de ședințe bursiere s-au făcut 1,4 milioane tranzacții cu 13,6 milioane acțiuni în valoare totală de peste 12,7 miliarde lei. Capitalizarea bursei a fost la 4 decembrie de 80,54 miliarde lei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane