Senatul a respins luni in plen legea ce prevede interzicerea reclamelor explicite pentru medicamente la radio si televiziune, precum si interzicerea totala a publicitatii pentru medicamentele care se elibereaza cu reteta, ca urmare a cererii de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis. Senatul este camera decizionala, astfel ca legea este respinsa definitiv.
Au fost 97 voturi „pentru”, trei voturi „impotriva” si patru abtineri. Legea nu a fost modificata in circuitul parlamentar ca urmare a cererii de reexaminare, ci respinsa in forma in care a fost trimisa la promulgare.
Seful statului arata in cererea sa din 9 ianuarie anul acesta ca „jurisprudenta europeana a stabilit fara echivoc caracterul exhaustiv al normelor (…) in ceea ce priveste publicitatea la medicamente si, prin urmare, in aceasta materie statele membre nu pot adopta norme mai restrictive si nici norme cu un continut diferit”.
Plenul Senatului a aprobat, in 14 decembrie, un proiect de modificare a legii publicitatii si legii audiovizualului prin care se interzic reclamele radio si TV pentru medicamente. Senatul a fost camera decizionala, dupa ce Camera Deputatilor a adoptat-o tacit, iar legea a fost trimisa spre promulgare presedintelui Klaus Iohannis.