Home Social Peste 6000 de angajați IGSU vor rezolva urgențele apărute în zilele de...

Peste 6000 de angajați IGSU vor rezolva urgențele apărute în zilele de Paște

DISTRIBUIŢI

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că peste șase mii dintre angajații săi vor rezolva situațiile de urgență care vor apărea în ultimele zile ale  SăptămĂnii Mari și în cele trei zile de Paște. Potrivit IGSU, premergător și pe timpul sărbătorilor pascale, efective din inspectoratele județene pentru situații de urgență și al Municipiului București sunt angrenate într-o serie de activități care au drept scop asigurarea nivelului de protecție și siguranță a cetățenilor și evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sărbători. În acest sens, inspectori de specialitate de la inspectoratele județene pentru situații de urgență și al Municipiului București desfășoară, zilnic, activități de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la lăcașuri de cult, unități de cazare turistică și de agrement, unități comerciale și spații cu aflux mare de persoane. Scopul acestor acțiuni este acela de a asigura un nivel ridicat de protecție și siguranță pentru cetățeni, prin prevenirea și înlăturarea stărilor de pericol, cauzelor posibilele incendii și nereguli constatate în respectarea normelor și normativelor în vigoare pe linie de securitate la incendiu. Totodată, la nivel național se derulează campanii de conștientizare a cetățenilor ce constau în distribuirea de materiale de informare preventivă (broșuri, pliante) referitoare la măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la lăcașuri de cult, unități de cazare turistice și de agrement, unități comerciale și alte spații cu mare aflux de persoane. În plus, IGSU recomandă, pentru evitarea pericolelor și a supraaglomerării cu credincioși a bisericilor, ca manifestările religioase să se organizeze în exterior, iar atunci când totuși ele se desfășoară în interior să se evite permiterea unui număr de credincioși peste capacitatea construcției și menținerea, obligatoriu, pe toată durata slujbei, a ușilor de acces și evacuare în poziție deschisă, precum și asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice pentru stingerea incendiilor. De asemenea, IGSU recomandă supravegherea, de către persoane anume instruite, alese de preoți, a sobelor și a celorlalte mijloace de încălzire cu flacără din biserici, pe toată durata funcționării și oprirea acestora, obligatoriu, înainte de începerea slujbelor religioase cu public numeros, precum și asigurarea unei întrețineri corespunzătoare, verificări periodice și a remedierii tuturor deficiențelor constatate la instalațiile electrice, sistemele de încălzire, a aparatelor de preparat și încălzit hrană dar și a coșurilor de fum.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.