Home Social Aproximativ 15 mii de turiști în minivacanța de 1 Mai, pe litoral

Aproximativ 15 mii de turiști în minivacanța de 1 Mai, pe litoral

DISTRIBUIŢI

Peste 15.000 de turiști sunt așteptați anul acesta să petreacă minivacanța de 1 Mai pe litoral, cei mai mulți dintre aceștia alegånd, ca în fiecare an, stațiunea Mamaia, transmite Mediafax. „Anul acesta așteptăm să ajungă de 1 Mai la mare peste 15.000 de turiști, dar totul depinde de vreme. Și se pare că vremea va fi frumoasă. Bineînțeles că marea majoritate a turiștilor vor alege, ca în fiecare an, Mamaia, dar alte mii de turiști vor merge și în Vama Veche și Costinești“, a declarat, ieri, președintele Asociației Litoral-Delta Dunării, Corina Martin. Ea a mai afirmat că, dacă de Paști litoralul bulgăresc a fost ales de cei mai mulți turiști romåni, de 1 Mai lucrurile vor sta invers. „De obicei pe litoralul romånesc sunt mai mulți turiști de 1 Mai decåt pe cel bulgăresc. De Paști este invers pentru că, în general, romånul nu are tradiție să vină pe litoral. Fie merge la o pensiune agroturistică într-o zonă montană, fie merge într-o altă țară, care înseamnă și litoralul bulgăresc. 1 Mai este oficial și tradițional momentul în care se dă semnalul sezonului pe litoralul nostru. Și atunci de obicei ne luăm revanșa“, spune Corina Martin. Ea a precizat că în toate stațiunile vor fi organizate pentru turiști concerte, se vor deschide cluburile și vor exista și alte modalități de distracție. Sub sloganul „O 9 atitudine pe Litoralul Romånesc – Tot ACASA e mai bine!“, lansat de Asociația Litoral-Delta Dunării, au fost pregătite o serie de evenimente pentru turiștii care vor alege să-și petreacă minivacanța de 1 Mai la mare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.