Bucureștenii care folosesc transportul în comun nu vor plăti mai mult odată cu eliminarea biletelor din hårtie și înlocuirea lor cu portofelul electronic, încărcat pe cardul Activ nominal sau nenominal, precum și cardul Multiplu. Biletele de călătorie pe suport de hârtie vor mai fi disponibile în centrele de vânzare din rețeaua RATB până la epuizarea stocurilor. RATB precizează că efectuarea plății cu cardul nu implică majorarea tarifului călătoriei cu mijloacele proprii, acesta rămânând neschimbat, potrivit unui comunicat de presă. Cardul Activ asigură accesul călătorilor în rețeaua RATB, precum și în rețeaua Metrorex, iar în viitor va avea și alte aplicații, cum ar fi plata parcării, accesul la muzee, spectacole. Achiziționarea cardului se face la toate centrele emitente RATB, iar reîncărcarea sa este foarte rapidă, putând fi efectuată la oricare punct de vânzare RATB, la ATM-uri, dar și mai comod, prin Internet. Călătorii ocazionali, cu precădere cei nerezidenți în București, au la dispoziție cardul Multiplu, utilizabil numai în rețeaua RATB. Acesta poate fi achiziționat contra cost, de la unitățile de vânzare din rețeaua RATB și poate fi configurat cu minimum 2 călătorii – maximum 10 călătorii sau abonament de o zi.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane