Pilotul german al scuderiei Ferrari, Michael Schumacher, a declarat ca nu intentioneaza sa se retraga din activitatea competitionala.
Dupa atentatele de pe 11 septembrie din Statele Unite, campionul mondial a facut anumite declaratii ce au lasat sa se inteleaga ca nu mai doreste sa-si continue activitatea.
Schumacher, care se afla acum in Italia, la Fiorano, pentru efectuarea unor teste, a precizat ca are obiective clare pentru viitor. -La Monza (n.r. – la Marele Premiu de Formula 1 al Italiei), am trait momente dificile si de aceea am avut nevoie sa merg acasa pentru a-mi revedea familia si am inteles ca viata trebuie sa continue. Vreau sa pilotez, deoarece imi place mai mult ca orice sa fac acest lucru-, a spus Michael Schumacher, care detine patru titluri mondiale in Formula 1.
In acelasi timp, marea vedeta a celor mai rapide circuite automobilistice a mai declarat ca va parasi vila luxoasa din localitatea elvetiana Mufflens, din apropiere de Geneva, si isi va construi o noua casa, langa lacul Constance, tot pe teritoriul Elvetiei.
Potrivit publicatiei citate, Schumacher, in varsta de 32 de ani, a achizitionat un teren cu o suprafata de 15 hectare in Wolfhalden, o localitate cu 1.800 de locuitori, platind suma de 2,02 milioane de euro.
-In luna martie 2002, ma voi instala la Wolfhalden, daca locuitorii acestui oras vor accepta acest lucru-, a declarat pilotul german cotidianului -Bild-. Publicatia noteaza ca Schumacher trebuie sa primeasca aprobarea locuitorilor, deoarece terenul achizitionat se afla intr-o zona agricola. Primarul din Wolfhalden a declarat, totusi, ca votul, care va avea loc pe data de 2 martie, reprezinta doar o formalitate. In fine, tot -Bild- arata ca Schumacher, impreuna cu sotia, Corinna, si cei doi copii, Gina Maria (4 ani) si Mick (2 ani), va construi o vila in stilul traditional elvetian, care va fi dotata cu piscina, o sala de gimnastica, un garaj mare si grajduri pentru cei cinci cai ai Corinnei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane