În foarte multe dintre luările de poziţie vis-a-vis de controversatul sistem informatic al Casei de Asigurări de Sănătate (SIUI) se desprinde, prin vehemenţă, opinia unui absolvent al Universității „Alexandru Ghica” din Alexandria, preşedinte al sindicatului din Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti dar şi fost coordonator IT al aceleiaşi instituţii, până în ianuarie 2011, Cristian Cloț. Săptămâna Financiară a dezvăluit că în timp ce Cloț ocupa funcţia de specialist IT (coordonator) în cadrul CASMB, în anul 2009 ia fiinţă compania ATLAS Software SRL al cărei cod CAEN 5829 se referă la Activităţi de editare a altor produse software. Vă veţi întreba, desigur, ce legătură are această companie cu CASMB? Veţi vedea că are…ATLAS Software SRL a dezvoltat, încă de la început, programe informatice destinate Caselor de sănătate. Citiți analiza documentată la sfin.ro.